Berăriile lui Caragiale

Deși acum este omniprezentă în cârciumi și în magazine și este consumată în cantități impresionante, berea a pătruns târziu în țara noastră, abia în a doua jumătate a secolului 19. A început să aibă căutare, pe scară largă, după 1880. Una dintre cele mai vechi și mai vestite berării din București a fost cea a fraților Mircea (Nicolae, Victor și Ignat) veniți în Capitală din Transilvania și care se numea „La caru’ cu bere”, iar printre mușteriii localului se numărau și mulți intelectuali ai vremii. Marele dramaturg Ioan Luca Caragiale obișnuia să vină adesea în acest local, unde alături de Octavian Goga, George Coșbuc și mulți alții „petrecea nopți albe cu vin, bere și poezie”.

Din dorința de a aduna, cumva, la el acasă clientela din breasla literară, sau poate împins de nevoile financiare cu care s-a confruntat în cea mai mare parte a vieții sale, I.L. Caragiale și-a încercat norocul în afaceri și s-a făcut berar.

Prima tentativă a avut-o în noiembrie 1893, când în asociere cu un anume Mihalcea a deschis prima berărie, „Mihalcea și Caragiale”, spre „stupoarea boemei literare, care nu putea asocia harul scriitorului cu o îndeletnicire atât de prozaică”.

Cu toate că afacerea nu a mers deloc bine, Caragiale se încăpățânează să își deschidă o a doua berărie, în 1894, „berăria academică Bene Bibenti”.

În 1901, deschide „berăria cooperativa”, apoi berăria Gambrinus, care a fost, de altfel, și cel mai cunoscut local al său, rezistând mai mult decât toate celelalte berării pe care le-a luat în antrepriză. Berăria Gambrinus a fost deschisă undeva lângă fostul Teatru Național (locul unde acum se află Hotelul Novotel), pe Calea Victoriei, și se bucura de clientelă selectă: scriitori, actori, ziariști și politicieni. Aici, Caragiale îl avea casier pe poetul Ion Păun-Pincio și se lupta cu datoriile și cu Fiscul.  

Berăriile lui Caragiale au falimentat pentru că dramaturgul obișnuia să dea de băut amicilor pe datorie și își ierta clienții rău-platnici. Nu lipseau nici ironiile răuvoitorilor, care spuneau că „cel mai statornic client al berăriei este însuși Caragiale”.  Ceea ce nu era foarte departe de adevăr, căci dramaturgul se oferea repede să țină tovărășie la un pahar cu bere, mai ales că prin berării veneau tot mai des prieteni și scriitori fără parale. Celor care îl necăjeau, Caragiale le răspundea:

„Iancu Luca Caragiale

Vinde Berea cu măsură

Face și literatură

Însă nu face parale”.

În 1904, Caragiale începe să călătorească, împreună cu familia, prin Italia, Franța și Germania, iar în toamna anului 1905 se stabilește, definitiv, la Berlin, și colaborează de acolo în țară și străinătate.

autor: Monica Cosac

foto: Biblioteca Academiei Române