București la Palat

București. Gălăgie. Trafic. Nervi. Aglomerație. Grabă. Cald. Asta am simțit prima data când am venit în Capitală. Mi-am zis instant că eu nu am cum să suport o așa agitație și nu pricepeam de ce îmi este atât de cald, fiind început de septembrie. M-am răzgândit între timp…  

Căldura aia parcă o simt totuși din ce în ce mai arzătoare în fiecare an de când bat drumurile bătrânului oraș în lung și-n lat, uneori de dimineață până seară și în unele zile cam fără un mare rezultat.  Îmi trece însă și mă simt acasă în special undeva, pe Calea Victoriei, în curtea palatului Știrbey. Acolo e liniștea mea, știu, sună paradoxal, pentru că vorbim de zona cea mai aglomerată și mai plină de agitație din capitală.

Prima mea întâlnire cu Palatul a fost într-o seară de vară, când mă plimbam mai mult visând prin centru. Era perioada aceea din an când Bucureștiul e ceva mai liniștit, era ora aceea din zi când căldura se ridică din asfalt și creionează iluzii. Mi s-a părut la început că îmi imaginez, dar nu, chiar vedeam un castel.  

Mi-am dorit încă de atunci să hoinăresc prin camerele cu tavane înalte, ferestre mari și podeaua care scârțâie. Visul mi s-a împlinit în urmă cu ceva timp când cineva s-a gândit să folosească grădina din spatele domeniului ca să facă un loc de întâlnire pentru mulți dintre tinerii Bucureștiului.

Așa, parcul care servea și pe vremuri ca loc de întâlnire pentru mondenii momentului, a devenit liniștea mea de azi. Această mică “pădure” din mijlocul haosului mă face să mă regăsesc complet. Oamenii pe care îi studiez cu plăcere de fiecare dată când merg acolo inspiră niște povești pe care cu siguranță nu m-aș plictisi ore întregi ascultându-le. În lumea aceea atât de pestriță mă simt mai confortabil ca în orice alt loc din lume.

Pentru că nimic nu se compară cu o după amiază în hamac,  în curtea unde altă dată se plimbau boierii vremii. Palatul a fost construit de Barbu Ştirbey, proaspăt întors de la Paris, în 1835.

Balurile date acolo au fost renumite în epocă, pentru că era unul dintre locurile care aduceau occidentul la București.

De la mobilierul din saloane, la sistemul de iluminare, la rochiile doamnelor si fracurile domnilor. De altfel, unul dintre istoricii vremii, Constantin Argetoianu,  spunea că balul de la Știrbey era cel mai select al sezonului.

Mergeți într-o după amiază de vară acolo. Chiar dacă nu mai răsună valsurile, vă va fi ușor să intrați în atmosfera epocii.