bucuresti mahala sectoare - centenar

Bucureștiul – de la mahalale, la sectoare

De-a lungul timpului, harta Bucureştiului s-a modificat de mai multe ori, nu numai ca dimensiuni, ci și ca organizare teritorial-administrativă.

Actuala structură, și anume delimitarea clară a celor șase sectoare ale Capitalei, se datorează lui Nicolae Ceauşescu, însă Bucureștiul de demult era împărțit în mahalale. Fiecare mahala a oraşului era cunoscută bucureștenilor după numele unor locuitori de vază, sau după meseriile pe care le practicau. Mahalaua Cărămidarilor, Mahalaua Trâmbiţaşilor, Mahalaua Brezoianului, Mahalaua Dudescului sau Podul Calicilor se numără printre cele mai cunoscute mahalale din Bucureşti.

Începând din secolul VIII, orașul a fost împărţit, pe rând, în plăşi, boiale, vopsele, culori, raioane și sectoare. Prima organizare mai bine conturată datează din anii 1700 şi împărțea Bucureştiul în cinci plăşi: Podul Mogoşoaiei (actuala Calea Victoriei), Târgul (zona Unirii), Târgul de Afară (zona Piaţa Obor), Broşteni și Gorgani. Din secolul al XIX-lea, plăşile au fost asociate cu boiale, apoi cu vopsele, apoi cu culori (roşu, galben, negru, verde şi albastru).

Galben – zona cu cele mai multe mahalale

Primul recensământ al populației, realizat după criterii științifice în 1831, indică cifre interesante. Cele mai multe mahalale erau în zona Galbenă (21 de mahalale cu 2.018 case și 10.190 de locuitori), însă cea mai populată era zona Albastră (16 mahalale cu 2.391 de case și 12.279 de locuitori).

Concentrația mai mare de locuitori în zona Albastră se explică prin faptul că aici erau adunate și cele mai multe făbricuțe din Capitală (32 dintr-un total de 66). Și în zona Verde erau multe fabrici, 21, însă numai 13 mahalale, cu 1.871 de case. În schimb, zona Roșie avea doar 4 fabrici, 12 mahalale, puțin peste 1.100 de case, însă era una dintre cele mai populate (11.188 locuitori). Zona Neagră avea 5 fabricuțe, 18 mahalale cu 1.946 de case, însă avea cei mai puțini locuitori.

Cu timpul, zona Roşie, care corespundea centrului orașului, a dispărut, rămânând doar celelalte patru.

În 1948, odată cu venirea comuniştilor la putere, acestea sunt înlocuite de raioane (cum sunt denumite și vechile județe), iar cartierele sunt structurate după modelul cvartalului și al microraionului de sorginte sovietică, fiind descrise de literatura propagandistică a vremii drept „micro-orașe”.

Concret, noua lege promulgată atunci împărțea Bucureştiul în opt raioane: raionul 1 Mai (Ziua Muncii), raionul 23 August (Ziua Națională în perioada comunistă), raionul 30 Decembrie (Ziua Republicii), raionul V. I. Lenin (primul lider al URSS), raionul Griviţa Roşie (referire la grevele de la atelierele Griviţa din 1933), raionul Tudor Vladimirescu, raionul Nicolae Bălcescu și raionul 16 Februarie. Această organizare administrativ-teritorială a durat două decenii.

În 1968, Nicolae Ceauşescu a decis schimbarea celor opt raioane în sectoare, iar un an mai târziu, numărul sectoarelor este redus la şase. Tot atunci, se renunţă la regiuni şi apar judeţele.

 

autor: Monica Cosac

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.