ana maria luca - bucuresti centenar

Călătorie în timp prin centrul Bucureștiului

Ana Maria Luca

“Un loc al pierzaniei și al dezmățului, plin de hoți și femei ușoare, cerșetori, și boieri scăpătați.” Așa descria Mateiu Caragiale Curtea Veche acum aproximativ un secol. În 2018, la aniversarea unui secol de Românie Mare, Curtea Veche e una dintre principalele atracții turistice ale Bucureștiului.

Acum 14 ani, însă, nu era deloc așa. Lucram pe atunci la una dintre faimoasele ediții de colecție ale Jurnalului Național și am plecat către centrul vechi al capitalei, pe atunci parcă sub o imensă pânză de păianjen și un strat gros de praf.

Străduțele nu erau pietonale, dar puține mașini se aventurau pe acolo, pentru că zona era complet desfundată și periculoasă. Și pentru oameni și pentru mașini. Nu erau nici baruri, nici shaormării și nici hosteluri.

Acum 10 ani, Cuba, un tip înalt, bine făcut, cu mustață proaspăt tunsă și cu geacă de piele se uită vesel când într-o parte, când în alta. Supraveghează cu ochi de vultur marfa întinsă pe caldarâm: vindea tablouri.

Un bătrânel cu pălărie ponosită și haină roasă se uită lung, cu obrazul în palmă, la acuarelele prăfuite rezemate de ziduri. Ar cumpăra și n-ar cumpăra. Apoi se îndepărtează agale către o altă prăvălie, mai interesantă, aflată ceva mai la vale, aproape de colțul Străzii Covaci cu vechea Șepcari.

Cuba mi-a fost ghid prin centrul vechi al Bucureștiului lui 2004, prin curțile interioare în descompunere, mirosind a fecale și urină.

Povestea unei povești de început de secol XX :

Mateiu Caragiale, fiul nelegitim al lui I.L Caragiale, a scris « Crăii de Curtea Veche » între 1910 și 1927. Ar fi trebuit să fie o trilogie, însă n-a mai terminat al doilea volum, « Sub pecetea tainei » . Din al treilea volum s-a mai păstrat o pagină.  Dar Pasadia, Pantazi și Pirgu, tavernele din centrul vechi, birtul din Covaci și escapadele la bordelul Arnotenilor au imortalizat o perioadă intensă pentru istoria Bucureștiului: destrămarea aristocrației românești. Curtea veche era de mai bine de un secol și jumătate un loc al pierzaniei.

Pe la 1760 Curtea Domnească de pe malul Dâmboviței a devenit necorespunzătoare. Domnitorul locuia în casele brâncovenești din fața capului Podului Mogoșoaiei. La Curtea Veche  s-au adunat oameni fără căpătâi: hoți, vagabonzi, prostituate, cerșetori. Ziua stăteau în târguri și pe străzile vechii mahalale, iar noaptea se adăposteau între ruine. Ei devin stăpânii și se intitulează ironic « Craii de Curtea Veche ».  Pe la 1798, voievodul Constantin Hagerli scoate la mezat Curtea Veche, iar terenul este parcelat pentru construcții de către negustori.

Prin 1802, Curtea a fost martoră unei scurte răscoale a « crailor ». În timp ce stăpânirea se refugiase în munți de teama unei invazii a pazvangiilor din Vidin, hoții, prostituatele și cerșetorii au spart toate prăvăliile și au prădat tot ce au găsit. Apoi au făcut un cortegiu în zeflemea și l-au plimbat pe străzi, căci îl urau pe Vodă. Doar armata otomană a reușit să-i ostoiască.

Nimic nu mai amintește acum de răscoalele de atunci. Dar poate ar trebui să ne amintim din când în când de parfumul decadent și promiscuu al Bucureștiului de altă dată. Al Bucureștiului de Curte Veche.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.