Doamne ce nemancati eram - Bucuresti centenar

“Doamne, ce nemâncați eram!”

Profira Botez s-a născut la 25 iulie 1904, în Vlașca, și a murit la București, în 30 iunie 2003. A fost bună prietenă cu Mircea Eliade, în timpul facultății, iar el o menționează în memorii, cu numele “R”, ca una dintre marile lui iubiri. Profira (Rica) l-a inspirat pe Eliade pentru romanul Gaudeamus.

La intrarea României în Primul Război Mondial, Profira avea 12 ani:

 

“A venit războiul și am avut o viață foarte grea. Noi locuiam la Giurgiu. În septembrie 1916 am ajuns la București singură și m-am dus să mă înscriu la liceu. Am stat singură în casa Iagăr din București, nu erau hoți pe stradă, puteai să rămâi singur, nimeni nu se lega de tine, era o viață foarte frumoasă. Și m-am înscris la Liceul Carmen Sylva. Grădina școlii dădea în grădina lui Ionel Brătianu.”

 

Sosirea trupelor germane o găsește pe Profira Botez la București, unde va rămâne pe perioada ocupației. I se întipăriseră în memorie foametea, iarna grea din 1916 și greutățile vieții de zi cu zi:

 

“Era o sărăcie în București…. Erau zile așa de triste, îngrozitor de triste. Și sărăcia aia cruntă. Adunam ierburi de pe marginea trotuarelor să le fierbem. Când am văzut primii cartofi, după multă vreme, am vomitat de emoție. Doamne, ce nemâncați eram! Dacă nu ne trimiteau neamurile de la țară de mâncare, muream toți de foame… A fost o iarnă îngrozitor de grea în 1916-1917. Casele nu erau cu etaj. Zăpezile erau până la streașină. Știu că se săpase tunel ca să ieșim din curte la stradă. fiindcă înghețase tare. Așa o iarnă groaznică… Parcă nu era destul că era război și foamete. Se tăiau pisici și câini și se vindeau drept miei. Ceva de groază a fost.”

Foto: Profira Stoicescu sursa: Colectia Filip-Lucian Iorga

 

Amintirea pe care Profira Stoicescu o păstra revenirii familiei regale la București, la 1 decembrie 1918, era aceea a unei atmosfere mai degrabă reținute. Oamenii erau prea epuizați pentru a se putea bucura de victorie:

 

“Pierdusem doi ani de școală. S-au deschis școlile, în 1918, iar școala noastră era pe Calea Victoriei. Și au venit atunci Ferdinand și Maria, au intrat în București. Au venit de la Șosea. N-aș putea spune că a fost cu urale. Era tăcut totul, pentru că lumea era foarte impresionată de tot ce se întâmplase, a fost prea multă moarte, că a venit și tifosul ăla nenorocit, parcă n-ar fi fost deja rău. Și tata a fost pe front și spunea că erau sate unde, pe câte o prispă, era în albioară un copil de câteva luni, moartă mama, mort tată-său pe front, îi aduna lumea. A fost ceva care nu se poate imagina.”

 

Citate din cartea: „Un cântec de lebăda – Vlăstare boierești în Primul Război Mondial”, ed. Corint 2016

 

Autor: Filip Iorga

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.