focul cel mare - bucuresti centenar

Focul cel mare

În Bucureștii de odinioară, incendiile se produceau destul de des, deoarece casele din mahalale erau construite din lemn și erau acoperite cu șindrilă sau trestie. Documentele istorice consemnează mai multe incendii mari care au făcut ravagii prin Capitală, însă cel din 23 martie 1847, izbucnit chiar în ziua de Paști, rămâne cel mai dezastruos incendiu produs în vremurile moderne în Bucureşti. Și nu a pornit de la cine știe ce conflict armat, ci de la un copil lăsat nesupravegheat.

„Focul cel mare”, după cum a rămas în istorie, a izbucnit de la casa cluceresei Zinca Drăgănescu. Istoricii spun că neastâmpărata odraslă a cluceresei ar fi tras cu pistolul spre podul plin de fân al șopronului, iar o scânteie a fost de-ajuns pentru a porni dezastrul. Vântul foarte puternic a făcut ca focul să se extindă cu repeziciune, în toată partea de est a orașului.

Se spune că focul n-a putut fi stins și a ars mocnit timp de câteva săptămâni, ceea ce a făcut ca pământul să se răcească abia după încă o săptămână.

Anton Pann a fost martor ocular al acestui incendiu şi a descris, ulterior, cum a ars un sfert din Capitală, jurnalul său fiind păstrat la Muzeul Național al Pompierilor din București: „Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor. Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi vaietele deznădăjduiţilor”.

Oficial, flăcările au ucis atunci 15 oameni, alţi câteva zeci suferind arsuri, iar aproape 2.000 de clădiri (locuinţe, prăvălii, biserici și hanuri) au fost făcute scrum.

“Incendiul a mistuit zona Curţii Vechi de lângă Hanul Manuc, numeroase case de pe malul stâng al Dâmboviţei, întinzându-se spre Colţea, zona Sf. Vineri, până în Calea Văcăreştilor. Cuprinzând o zonă comercială foarte densă, focul a pricinuit pagube evaluate la peste 30.000 pungi de aur, provocând şi moartea a “o mulţime de negustori, care s-au stins cu totul”, scria la acea vreme şi cronicarul Ioan Sân Dobre Cojocarul.

Presa vremii scria că pagubele s-au ridicat la circa 55 de milioane de lei, din care 35 de milioane au valorat lucrurile și 20 de milioane casele.

Lupta cu focul a fost una grea, căci s-au folosit pompe manuale, iar sacagiii transportau apa din Dâmboviţa în butoaie. Ulterior, sute de oameni au fost mobilizaţi la curăţarea străzilor şi la înlăturarea ruinelor înnegrite ce stăteau să cadă.

Vestea incendiului devastator a ajuns până departe și mai multe țări au trimis un ajutor material. Printre cei care au ajutat Bucureștiul atunci s-au numărat Țarul Rusiei, Sultanul Turciei, Gheorghe Bibescu – domnitorul Țării Românești, Mihail Sturdza – domnitorul Moldovei și Miloș Obrenovici -fostul domnitor al Serbiei.

autor: Monica Cosac

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.