laurentiu mironescu - bucuresti centenar

La gară

Laurențiu Mironescu

Gara mea de Nord are miros. Miroase a catranul dat pe traversele de lemn de altădată. Are și un sunet aparte, sunetul pașilor pe mozaicul ăla galben, rămas azi doar la intrarea dinspre ministerul Transporturilor. Și al anunțurilor de tot felul, trenuri care vin, care pleacă sau care au întârziere … și toate doamnele acelea care anunță vorbesc pe nas, dar toate, nu știu dacă ați remarcat.

Odată pășit în viață, am vânturat aproape toată lumea. Că m-am întors în portul Constanța sau la aeroportul Otopeni întotdeauna am considerat că am ajuns doar când am auzit zgomotul ăla estompat al pașilor mei pe mozaicul galben din Gara de Nord.

Timpul a trecut, iar trenul nu mai are același rol în viețile noastre. De aici și implozia infrastructurii feroviare pe oriunde te uiți în țara asta, poate de aici și decrepitudinea din ziua de azi a Gării de Nord. Apărută înaintea vremurilor, într-o Românie pe alocuri feudală, clădirea are o demnitate la care au atentat mulți incompetenți ai vremurilor de dată recentă. Arhitectura, maiestuozitatea și ținuta Gării de Nord nu au nicio legătură cu dezmățul de culori și societăți și termopane care se întâmplă acum înăuntru.

Ajung rar în Gara de Nord, din ce în ce mai rar. Chiar și așa rar, printre covrigării și termopane și gherete și automate de cafea, când intru în Gara de Nord din București mă încearcă un freamăt de suflet. Ca într-o catedrală. Și, jur, mă uit după telefonul public și după chioșcul ăla. Chioșcul ăla și nu altul …

La mulți ani, București! Să ai parte de conducători mai luminați și să nu uiți de Gara ta de Nord.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.