La pas prin Parcul Herastrau, Olivia Nita - Bucuresti Centenar

La pas prin Parcul Herăstrău

Olivia Niță, actriță

Pe măsură ce te maturizezi și inhalezi tot mai mult din fumul haosului cotidian, din cel al orașului, iți dai seama cât de important e să ai un refugiu. Un loc în care să oprești totul pentru o oră și să te reîncarci. Când locuiești într-un oraș în care, de la an la an, simți tot mai puternic mirosul gazelor de eșapament și poluarea fonică, cauți cu disperare un loc mai proaspăt, mai tăcut și mai curat.

De Parcul Herăstrău mă leagă amintiri încă din copilărie, de când  mergeam cu ai mei la plimbare, la locul de joaca unde se află “Farfuria zburătoare” sau iarna, la săniuș.

Acum, de multe ori când simt nevoia de aer și de un moment de liniște, ma trezesc ieșind pe ușă și mergând instinctiv în Herăstrău. E locul unde evadez. Locul meu de meditație. Locul în care e liniște și nimeni nu mă deranjează.  Iar în Herăstrău,  mi-am dat seama că este un “colț” anume, ales mai degrabă întâmplător, unde mă așez pe marginea lacului și petrec  ceva timp.

Uitându-mă înapoi, tot acolo mă aflam și după proba de limba româna de la bac, când, fericită că am trecut de hop-ul cel mare, mă bucuram de aerul încă răcoros de început de vară. Atunci mi-a fost tulburată liniștea de un “ranger” al parcului care era cât pe ce să-mi dea amendă pentru încălcarea spațiului verde.  Astăzi, din fericire, statul pe iarba nu mai este considerat o infracțiune. Tot acolo mă aflam pe o banca și într-o iarna, privind cum pe  lacul înghețat se află o familie de rațe și câțiva puști curajoși care-l traversau și care s-au trezit, până la urmă, până la brâu în apă.

Astă toamnă, trecând prin parc în drum spre casă, m-am oprit pentru câteva clipe pe bancă. De pe bancă m-am mutat pe marginea lacului, pe iarba, iar cele “5 minute” propuse pentru recreere, s-au transformat în vreo 2 ore.  Așa mi-am dat seama, că de fiecare dată când am nevoie de un strop de natură, de un loc în care sa fug, îmi închid telefonul și merg în Herăstrău. O plimbare cu bicicleta, meditație pe marginea lacului sau puțin jogging, îmi reîncarcă bateriile pentru reîntoarcerea în motorul cel mare,  zgomotos și rapid al orașului. Iar aleea cu bolta de copaci e ca un portal ce gradual te pregătește pentru reintrarea în cotidian.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *