Lena Constante

Lena Constante, artist plastic şi o cercetătoare pasionată a folclorului românesc, a fost una dintre femeile curajoase şi extrem de talentate ale României. A salvat sute de tradiţii, icoane şi veşminte tradiţionale, a cusut, a pictat, a făcut scenografie. Şi-a păstrat spiritul liber şi dragostea de România chiar şi în cele mai întunecate clipe ale vieţii sale.

Cercetătoarea apreciată de o lume întreagă a cunoscut pe pielea ei ororile comunismului: Lena Constante a petrecut 12 ani în închisorile pentru femei din ţară. În urma experiențelor cumplite trăite în închisoare, artista a scris unele dintre cele mai zguduitoare mărturii: „Evadarea tăcută” şi „Evadare imposibilă”, cărți apărute la editura Humanitas.

A studiat în Bucureşti, la şcoli cu tradiţie: școala elementară de la Pitar Moș, Liceul Regina Maria şi Școala de Arte Frumoase, unde l-a avut profesor pe însuşi Dimitrie Gusti. Ca tânără cercetătoare, călătorea prin ţară şi studia arta populară de la sat. Picta, cosea, ţesea covoare cu motive populare şi avea numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Lena Constante a fost pasionată şi de scenografie şi este unul dintre fondatorii teatrului Țăndărică.

În anii ʼ40, era scenograf la Teatrul Țăndarică din București, împreună cu Elena Pătrășcanu, soţia ministrului de justiție comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Aşa ajunge să fie asociată cu cercurile ministrului, este arestată şi condamnată la 12 ani de închisoare. Odată cu ea, este condamnat la 15 ani de închisoare şi iubitul ei, cunoscutul folclorist Harry Brauner.

Măcinată de singurătate şi apăsată de regimul greu de detenţie, Lena Constante reuşeşte să se concentreze pe arta ei ca să supravieţuiască:

„Ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aș fi putut să înving disperarea, mizeria și spaima celorlalți șapte ani de îndurat încă, fără aceste lungi ore de perfectă evadare? Nebunia nu era oare aproape? La pândă? Eram mulțumită să-i pot da din când în când un bobârnac„. Sunt cuvintele pe care le aşterne în volumul „Evadarea tăcută”.

Cei doi vor supravieţui regimului crâncen de detenţie şi se vor căsători după eliberare, la începutul anilor ʼ60. Tot atunci, ca o ironie a sorţii, sunt rejudecaţi şi amândoi sunt declaraţi nevinovaţi. Le-a fost confiscat totul şi nu au mai avut voie să profeseze. Lenei Constante i se permite doar să-şi vândă broderiile prin magazinele Fondului Plastic. Colecţionează timp de peste zece ani cămăşi tradiţionale uzate pe care le  transformă în tapiserii.

În 1974, i se face un proces de intenţie pentru distrugere de patrimoniu, dar este achitată, pentru că demonstrează cu dovezi că a cumpărat sau a primit în dar cămăşile vechi pe care femeile de la ţară le-ar fi aruncat altfel. A creat până la sfârşitul vieţii, cu râvnă şi fără urmă de mânie. Ştia că a făcut ce trebuie.

A participat la fondarea Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, a salvat comorile României tradiţionale şi a învins comunismul, rezistând 3 mii de zile, singură, în închisorile României.  

Autor: Ana Iorga

sursa foto: Alchetron