george stoian - bucuresti centenar

“Locul unde fiecare nu ascunde ce vrea să pară”

George Stoian

Nu știu cum ar trebui să înceapă un text despre București, dar, pentru mine, Capitala este în continuare un izvor nesecat de povești și oameni fascinanți. „Bun venit în Capitală, locul unde fiecare nu ascunde ce vrea să pară”, sunt cuvintele folosite într-o piesă deja devenită clasică într-un segment de melomani, care mi se pare că relevă cel mai bine aura Bucureștiului.

Și cum fiecare oraș mai mare din lumea asta a devenit cunoscut pentru ceva anume, la noi merge vorba că avem fete frumoase, mâncare bună și o ospitalitate remarcabilă, întocmai ca toată țara, dar cu mai multe mașini luxoase. Cred că inclusiv turismul nostru s-a folosit, la un moment dat, de aceste idei. Un loc tocmai bun pentru a încerca niște business-uri frumoase. Și s-au rulat business-uri mari la noi, în “micul Paris”. Unele au excelat și au setat noi standarde pentru toată lumea, altele au eșuat în cel mai penibil mod, indiferent de investiția inițială.

Aici am văzut toate mașinile pământului înainte să se lanseze oficial la ele în țară, aici am văzut parcagii cu teancuri de bancnote, mari cât mingea de tenis, am cunoscut oameni care au ridicat imperii și apoi au căzut și s-au ridicat la loc, am văzut cum pierzi averi într-o singură noapte, într-o singură tură la ruletă, pariind totul pe o culoare și nu vreau să scriu despre poveștile pe care le-am auzit, dar la care nu am asistat.

Am fost fascinat de toate aceste elemente pentru că am crescut printre ele. Am văzut cum s-a transformat Piața Dorobanți, cum s-au transformat magazinele de sifoane și mezeluri în cafenele de lux, cum au dispărut conace boierești de la “Capitale” și au apărut vile moderne, cum altele au fost recondiționate și multe dintre ele au și niște povești puternice.

Una dintre ele este Casa Miclescu, un adevărat palat așezat în buricul târgului, în zona Șoseaua Kiseleff. Conform site-ului magazinuldecase.ro, construcția palatului începe în anul 1900, după planurile arhitectului Ioan Mincu.

În 1902, este cumpărată neterminată, de un avocat. Locația devine un adevărat punct de reper în perioada interbelică, pentru balurile pe care le găzduia. Toată crema aristocrației interbelice se afla aici, săptămână de săptămână. Clădirea aparține, în ziua de azi, unui fost antrenor de fotbal, dar nu se mai ocupă nimeni de ea și autoritățile nu au mai putut face nimic. Un monument care stă să cadă. La fel ca multe altele din Capitală.

Și mai sunt multe astfel de puncte în București, dar bănuiesc că nu face cinste ideii de la care a plecat acest articol. Și nu, nici nu îmi imaginez că Bucureștiul este singurul oraș care poate fi caracterizat folosind cuvinte mari, pentru că, oricum, nu e vorba despre comparații. Dar, dintre toate, Bucureștiul este cel mai pestriț oraș, cu cele mai interesante, marcante și puternice personaje și povești.

Circula o vorbă, la un moment dat, care suna așa: “Dacă reușești să te descurci aici, reușești să te descurci oriunde în lumea asta.” Cred că se aplică în mod special Bucureștiului această vorbă și da, am insistat mai mult pe impresiile existențiale și mai puțin pe cele estetice, pentru că Bucureștiul este, înainte de orice, un loc pentru oamenii cu o sete nebună de viață.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.