manuc - bucuresti centenar

Manuc, dezvoltator imobiliar

Figura legendară a armeanului Emanuel Mârzaian (1769-1817), cunoscut sub numele de Manuc, evocată cu mândrie de conaţionali, mai are încă nevoie de confirmări venite din arhive. Dacă aspectele politice şi diplomatice ale activităţii lui Manuc, mai ales în zona balcanică, sunt mai bine documentate, nu se cunoaşte suficient de precis activitatea sa negustorească şi „managerială”. Stabilit, până în 1806, cu familia la Rusciuc/Ruse, aflat ocazional prin Bucureşti, în interes de afaceri, el era în ochii contemporanilor ceea ce azi numim „un investitor străin cu relaţii la vârf” având relaţii privilegiate cu domnitorul şi cu marii boieri.

„Hanul Manuc”, un „brand” de succes în primele trei decenii ale secolului al XIX-lea, locul tratativelor încheiate prin pacea de la Bucureşti din 1812, este în primul rând rezultatul unei achiziţii costisitoare de terenuri intravilane ultracentrale şi al unei dificile comasări a acestora, operaţii financiar-juridice pe care abilul negociator Manuc le-a realizat în cursul anilor 1804-1805.

Zona ruinată a Curţii Vechi, formată din fostul palat domnesc şi terenuri ale Bisericii Buna-Vestire este parcelată şi vândută la licitaţie, în 1798, din iniţiativa domnitorului Constantin Hangerli. Principala arteră de circulaţie în această zonă o reprezenta Podul Işlicarilor, fosta str. Carol, actuala stradă Franceză, un vechi cartier comercial. Era normal ca negustorii să fie primii interesaţi de achiziţionarea acestor terenuri. Sunt patru proprietari şi anume, doi negustori, un serdar şi un căpitan de lefegii, toţi cu nume greceşti,  cu care tratează Manuc în legătură cu terenurile cuprinse între strada Franceză şi albia Dâmboviţei de odinioară, azi strada Halelor. Dar iată cronologia tranzacţiilor:

manuc - bucuresti centenar

  1. În prima jumătate a anului 1804 Manuc duce tratative cu familia căpitanului de lefegii pentru terenul aflat în dreptul Porţii de jos a Curţii Domneşti (temelia turnului acestei porţi a fost identificată cu prilejul săpăturilor din 2006 efectuate pe strada Franceză în faţa intrării hanului Manuc). Serdarul Manuc plăteşte 3000 taleri pentru o pereche de case şi terenul aferent. Nu cunoaştem valoarea exactă a imobilului întrucât la preţul de mai sus s-au adăugat o pereche de cercei şi o bijuterie din diamante cu montură în formă de floare. E de presupus că aceste bijuterii au fost acceptate de către vânzător pentru că erau obiecte care se dădeau, de obicei, ca zestre fetelor de măritat.

După această tranzacţie zona e devastată de un incendiu ceea ce ar fi trebuit să atragă scăderea preţului pentru terenuri. Nu s-a întâmplat aşa pentru că proprietarii de terenuri au ghicit intenţiile lui Manuc.

 

  1. Imediat după incendiu, în septembrie 1804, Manuc, devenit paharnic, cumpără de la un boier un teren de aproximativ 1000 de metri pătraţi, cu o deschidere la stradă de 20 de metri, cu preţul de 12000 taleri. Preţul este enorm având în vedere că doar cu un an mai devreme Manuc îşi cumpărase cu acelaşi preţ o moşie în judeţul Ilfov, pe valea Mostiştei, moşie care avea cel puţin câteva sute de hectare. Vânzătorul avea această parcelă din 1798, de la scoaterea la licitaţie a terenului Curţii Vechi şi nu apucase să construiască pe ea. Pe această parcelă se aflau însă ziduri ruinate provenind fie din construcţiile anexă ale palatului domnesc fie făcând parte din zidul de incintă al vechii cetăţi a Bucureştilor. Tranzacţia pare să nu fi fost una uşoară pentru că în afară de formele obişnuite a fost nevoie de acordul mitropolitului.
  2. Peste doar câteva zile Manuc face o tranzacţie cu un staroste de negustori care avea o porţiune de teren în dreptul porţii puşcăriei. Casa acestuia arsese cu ocazia incendiului. Pentru acest loc pârjolit Manuc oferă un alt teren, în acelaşi cartier, plus 500 taleri.
  3. În anul următor, 1805, în februarie, un alt negustor vinde lui Manuc un teren fără construcţii de peste 1000 metri pătraţi cu preţul de 27500 taleri. Aici, în mod evident, Manuc a avut de suportat o creştere artificială a preţului făcută de un speculant. Pentru un teren cu o suprafaţă comparabilă cu cea cumpărată în septembrie 1804, Manuc a plătit un preţ dublu numai pentru că respectivul negustor avusese inspiraţia să-l cumpere înaintea lui Manuc cu intenţia de a-l vinde apoi mai scump.
  4. În fine, în iunie 1805, Manuc intră în posesia ultimei parcele cu o deschidere la stradă de numai 7 metri. Vânzătorul era acelaşi staroste de negustori care îi cedase locul pârjolit, în septembrie 1804. Din nou, negustorul nu acceptă bani ci o pereche de case, cu terenul aferent, pe care Manuc le poseda în alt cartier.

De acum Manuc avea terenul necesar pentru a începe construirea hanului. Cum s-a făcut proiectul, cât au costat materialele şi manopera, cât timp a durat construirea Hanului Manuc sunt tot atâtea probleme deschise pentru rezolvarea cărora sunt necesare cercetări suplimentare în arhive.

autor: Narcis ISPAS – Arhivele Naţionale ale României

sursă foto: Arhivele Naţionale ale României

manuc - bucuresti centenar

Hanul Manuc azi

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.