Mogoșoaia, palatul brâncovenesc din nordul Capitalei

Cel mai reprezentativ complex arhitectonic civil al artei brâncoveneşti se află la circa 17 kilometri de centrul orașului București, pe drumul naţional ce duce spre Târgovişte. Pornind de la formele tradiţionale ale arhitecturii munteneşti, îmbinate cu elemente orientale, baroce şi renascentiste, palatul de la Mogoşoaia a fost ridicat de către domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu (1688-1714) pentru fiul său Ştefan, în anul 1702.

În arhitectură, stilul brâncovenesc se caracterizează prin realizarea de edificii de dimensiuni importante, care se încadrează armonios în peisajul înconjurător. Foişoare, logii, scări monumentale cu balustrade sculptate, coloane în torsadă cu capitel compozit, oglinzi de apă, grădini frumos amenajate formează ambientul aparte al Mogoşoaiei.

Satul Mogoşoaia a fost cumpărat de Constantin Brâncoveanu în anul 1681, de la Radu logofăt, fratele său Popa Isac şi jupâneasa Rada. Odată cu satul a fost cumpărat şi heleşteul pe malul căruia s-a construit mai târziu palatul. În 1688, domnitorul zideşte biserica Sf. Gheorghe, care se păstrează până astăzi.

Între 1700 şi 1702, este construit palatul. Urmează apoi diverse îmbunătăţiri cum ar fi realizarea picturilor din sala spătăriei mari (1704), completări ale ansamblului precum construirea cuhniei, ziduri de incintă, diverse anexe gospodăreşti, amenajarea grădinilor domneşti. După sfârşitul tragic al domnitorului şi al fiilor săi din anul 1714, palatul este deposedat de toate bunurile mobile şi este transformat în han. A urmat anul 1770 atunci când, pe fondul confruntării dintre armatele ruso-turce (1768-1774), palatul este distrus, rămânând întregi numai camerele din centru, pridvoarele şi o parte din zidurile exterioare.

Reparat de vistiernicul Nicolae Brâncoveanu, palatul a fost din nou ruinat de un incendiu provocat de cete răzleţe de panduri aflaţi în drum spre Bucureşti (1821).
În 1830, au loc lucrări de reparaţii din iniţiativa banului Grigore Brâncoveanu, iar după 1844 de către noul proprietar, domnitorul Gheorghe Bibescu.

Lucrările, conduse de arhitectul Johann Schlatter au rămas neterminate, însă după 1860, Nicolae Bibescu încredinţează arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy continuarea lucrărilor. Se adaugă palatului un corp nou către nord, se reface vechea casă boierească (devenită ulterior Vila d’Elchinghen), ziduri de incintă, etc.

Între 1914-1921, (cu întreruperi din cauza izbucnirii Primului Război Mondial), se adaugă o scară pridvorului dinspre curte al palatului, iar fațadele de plachează cu cărămidă aparentă. Proiectul a aparţinut arhitectului Domenico Ruppolo. Este perioada când Martha Bibescu, soţia prinţului George-Valentin Bibescu, îşi pune amprenta asupra vechiului palat brâncovenesc.
În anul 1949, palatul este naţionalizat, devenind, din 1957, muzeu de artă brâncovenească.

Cutremurul din martie 1977 a provocat degradări însemnate, palatul fiind restaurat după acea dată.

Palatul de la Mogoşoaia are o importanţă deosebită pentru istoria noastră naţională, fiind unul dintre cele mai reprezentative monumente pentru arhitectura laică din zona București – Ilfov.

Autor: Alin Saidac – cercetător