palatul bragadiru - bucuresti centenar

Palatul Bragadiru, „Colosul” din inima Bucureştiului

Atunci când aude de Palatul Bragadiru, aproape toată lumea crede că acesta s-ar afla în localitatea cu acelaşi nume. Palatul este însă în inima Bucureştiului, pe Calea Rahovei, în Sectorul 5, „Colosul”, aşa cum era cunoscut la începuturile sale, fiind declarat monument istoric de către Ministerul Culturii.

Impresionanta clădire a fost construită în perioada 1894-1895, de către omul de afaceri Dumitru Marinescu Bragadiru, după planurile arhitectului austriac Anton Shuckerl, fiind concepută ca un loc de recreere pentru muncitori. „Colosul” cu o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi a devenit, ulterior, Palatul Bragadiru, concepţia arhitecturală eclectică emanând farmecul Bucureştiului de altădată.

Compusă dintr-o spectaculoasă sală de bal care poate funcţiona şi ca sală de teatru sau de concerte, o bibliotecă, o popicărie, numeroase camere, magazine şi birouri ce funcţionau la parter, clădirea era o structură impresionantă ce a îmbinat stilurile celor mai renumite clădiri ale timpului: Camera de Comerţ, Poşta Română, Casa de Economii şi Consemnațiuni şi clădirea Curţii Supreme de Justiţie, toate construite în aceeaşi perioadă.

Povestea ctitorului său pare desprinsă dintr-un film. Născut în 1842, Dumitru Marinescu Bragadiru şi-a început ucenicia la o vârstă fragedă, în cofetăria şi rachieria negustorului Iancu Ştefănescu. Deosebit de harnic, cinstit şi inteligent, Dumitru a fost cooptat ca asociat de patronul său, care, în 1866, îi lasă întreaga afacere. Dumitru Marinescu a continuat să se extindă, preluând în arendă mai multe fabrici de spirt.

Războiul de Independenţă din 1877 l-a prins pe Marinescu vânzând rachiu soldaţilor şi spirt pentru răniţi spitalelor. Cu banii strânşi, Dumitru Marinescu înfiinţează prima fabrică de alcool rafinat în Bragadiru, unde mai construieşte o şcoală, o biserică, dar şi primăria oraşului, făcându-se cunoscut de atunci ca Dumitru Marinescu Bragadiru.

Omul de afaceri continuă să cumpere teren în centrul Bucureştiului, unde ridică „Colosseumul”, adică palatul ce avea să-i poarte mai târziu numele, iar în 1895 înfiinţează prima sa fabrică de bere, în cartierul Rahova. Tot aici construieşte locuinţe pentru angajaţi, magazine, o bancă, o școală, dar şi propria reşedinţă. Bragadiru nu a avut grijă doar de angajații săi, ci și de familiile acestora. Copiii angajaților, spre exemplu, primeau în fiecare zi lapte și pâine, pentru străduința lor de a merge la școală.

Familia Bragadiru a fost, de altfel, una din primele promotoare ale industriei uşoare din România.

În 1948, regimul comunist a confiscat Palatul Bragadiru şi fabrica de bere a familiei, prima grijă a comuniștilor fiind să spargă cu ciocanul numele lui Dumitru Marinescu Bragadiru de pe frontonul fabricii. Atunci, „Colosseumul” a fost redenumit Casa de Cultură „Lenin”. A revenit descendenţilor lui Dumitru Marinescu Bragadiru abia în anul 2003.

autor: Monica Cosac

sursa foto: Alexandru Ene

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.