Raluca Ioana Ghinea - bucuresti centenar

Bucureștiul și vârstele mele

Raluca Ioana Ghinea

M-am născut în București. L-am avut dintotdeauna, cum s-ar zice. Am ajuns să-i cunosc toate secretele? Categoric, nu. Mai descopăr după ani și ani locuri care mă fascinează și ajung de fiecare dată să mă întreb “ce-am făcut până acum? oare cum de n-am trecut pe aici?”

Fiecare perioadă a vieții mele a avut un București. Anii copilăriei mici au avut Cișmigiul, cu leagănele bărcuță, vată de zahăr pe băț și plimbările cu barca pe lac. Au avut Teatrul Țăndărică din Lahovari, magazinul Romarta Copiilor, în care intram de 2-3 ori pe an sau chiar mai rar, „la ocazii”, și cinematograful Favorit din Drumul Taberei, ceva mai târziu.

Primele explorări de una singură, după căpătarea unei oareșce independențe, au fost în Parcul Carol, pe atunci Libertății, și pe Cheiul Dâmboviței, între Izvor și Unirii.

Carol a devenit în timp un laitmotiv, un loc presărat cu noiane de amintiri. De la verile petrecute cu pătura la umbra sălciilor de pe Insula Trandafirilor, pe buza apei, cu cărțile adolescenței devorate cu nesaț, la prima întâlnire cu cel care avea să mi se alăture „la bine și la greu”. E locul unde mai târziu ne-am crescut copilul, în leagănele sale, unde am explorat fiecare colțișor, unde avem banca noastră și unde ne simțim „acasă”.

Anii liceului au avut cu precădere Bucureștiul teatrelor, în special Naționalul. Bifam condica măcar de 2 ori pe săptămână, după ore. Aveam liceul în spate, luam bilete de 2 lei, la balcon, dar stăteam pe treptele din sală, cât mai aproape de scenă. Așa am văzut cele mai tari piese, în diverse regii, unele poate de 2-3 ori, cu marii actori care azi nu mai sunt. Cel mai de preț câștig! Atât de mult mi-a plăcut Ștefan Iordache într-o piesă, încât l-am înregistrat pe reportofon (pe atunci era cu casetă) și ascultam în tramvai la walkman în drum spre școală.

Cărțile și personajele literaturii române mi-au purtat pașii pe străzile Bucureștiului de altădată, să descopăr case și conace boierești, căsuțe sau apartamente modeste unde au trudit cu penița geniile neamului ăstuia. Că aparțineau sau nu Bucureștiului, au pus în paginile lor tot farmecul, parfumul și misterul locurilor, invitându-te să le descoperi, chiar dacă ar fi fost să treacă decenii.

Să mergi vara “Cu bastonul prin București”, alături de ținerii pasionați de la ARCEN, e o desfătare pentru ochi, urechi și suflet! Pe urmele locurilor și oamenilor de odinioară, afli povești pline de culoare și, printr-un exercițiu de imaginație,  te poți așeza la masă cu Eminescu sau Mihail Sebastian la cafeneaua Capșa sau la Șosea. La fel de bine, te poți întâlni ceva mai încolo cu Mița Biciclista sau cu Ion Brătianu (erau vecini). Că îl urmărești pe Eliade la Universitate sau o întâlnești pe Cella Serghi cea visătoare pe Câmpineanu, că îi faci cu mâna Reginei Maria în grădinile Cotrocenilor, Bucureștiul le oferă pe toate, fie doar pentru o clipă, cu ochii închiși.

Și, trezindu-te din reverie, ajungi înapoi în zilele noastre, într-un oraș agitat, cu o forfotă continuă, cu oameni care se grăbesc înspre și de la muncă, apăsați de griji și de un program mult prea încărcat, pentru care contează doar destinația, fără a mai băga de seamă pe unde trec. Nu mai au timp să se bucure de castanii înfloriți, de parfumul teilor în miez de iunie, de fațada unei case ce-a rămas mărturie a timpului trecut, de o grădină răcoroasă înțesată de hortensii. Am visat mereu să ajung turist în orașul meu. Să mă cazez la un hotel de epocă, să-mi fac program pentru fiecare zi, cu muzee, străzi, obiective culturale, teatre, parcuri, restaurante, fix cum fac în orice city-break.

N-am reușit, dar am plecat de acasă și am hălăduit pe străzi, am băut o cafea la Hanul lui Manuc, am mers la Theodor Aman acasă și i-am admirat picturile, apoi am poposit la familia celebrilor sculptori Storck, întorcându-mă prin Icoanei, cu o binemeritată odihnă la Schitul Darvari, un adevărat Rai în inima orașului înfierbântat.

Bucureștiule, îți mulțumesc pentru câte mi-ai dat! Poate nici n-am realizat până acum. Și câte mai ai încă de arătat… Mi s-a făcut dor de tine, abia aștept să ne reîntâlnim așa cum știm mai bine!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.