irina dinca - bucuresti centenar

Miraj

Irina Dincă

Ochii mari, fața lipită de geam. Un val de entuziasm și nerăbdare mă cuprind simultan. ,,Uite-o! Vai ce frumoasă e! Tata, mă ridici s-o văd mai bine? Te rog!!!” Indiferent cât de aglomerat era trenul Roșiori de Vede – București, tata își făcea mereu loc prin mulțime ca eu să pot admira ruinele Mănăstirii Chiajna. Clădirea mă fascina de fiecare dată. Îmi stârnea curiozitatea, mă intriga.

Aș fi vrut să știu ce e dincolo de zidurile groase și ciuruite învăluite în mister. Eram invidioasă pe ciorile care își construiseră cuiburile pe cupola pe jumătate prăbușită a clădirii. Stoluri întregi planau neîncetat deasupra ruinelor. Acum imaginea mi se pare macabră, atunci nu asociam prezența păsărilor cu groapa de gunoi din apropiere și mă bucuram de peisaj așa cum aș face-o azi în fața unui Monet. În mintea mea de copil ruinele erau reconstruite în doar câteva secunde, iar Doamna Chiajna își făcea apariția la slujbă cu cei 7 copii ai săi. La vremea respectivă, latura mai puțin religioasă a nepoatei lui Ștefan cel Mare îmi era total necunoscută. Tata avusese grijă ca legendele despre Doamna Chiajna să fie unele cu happy-end.

25 de ani mai târziu, ruinele se încăpățânează să reziste timpului, dar mai ales neglijenței, nepăsării și batjocurii autorităților. La marginea cartierului Giulești- Sârbi, în apropierea splendidului monument cu ziduri groase de doi metri, ce amintesc de vremea când pe la noi se construia temeinic, au fost cărate gunoaiele Bucureștiului dărâmat de cutremurul din `77. Deși groapa de gunoi s-a mutat la Rudeni, peisajul din jurul mănăstirii lasă de dorit. Ruinele sunt în continuare fascinante. Cu toate că turiștii nu mai au acces în interiorul clădirii – monumentul istoric a fost împrejmuit cu un gard care ar trebui să împiedice hoții de cărămidă să-și facă de cap, dar și să evite eventuale accidente pentru că: mortarul, tencuială, cărămizile stau să cadă în orice moment – câțiva fotografi au reușit să surprindă câteva cadre geniale din interior.

Istoria monumentului este una incertă. Totuși piatra de temelie ar fi fost pusă de Vodă Ipsilanti și finalizată de domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni. Monumentul a fost construit în stil neoclasic, dar are și elemente brâncovenești, fiind singura construcție de acest fel din România. Mănăstirea are 43 de metri lungime, 17 înălțime, ziduri între unu și doi metri grosime, dimensiuni record pentru acele vremuri. Legenda spune că biserica nu ar fi fost niciodată sfințită pentru că exact înainte de târnosire avea să fie bombardată de turci. Ca să nu mai fie reperată de otomani, sătenii decid să-i coboare clopotul, pe care îl aruncă în apa Dâmboviței. Gestul atrage blesteme. Cel puțin asta susțin localnicii.

Învăluită de mister, situată într-un peisaj ușor apocaliptic, dar fascinant în același timp, Mănăstirea Chiajna  poate fi o destinaţie de weekend pentru cei pasionați de: fotografie, istorie, artă ori paranormal.

irina dinca - bucuresti centenar

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.