nume din vis - bucuresti centenar

Nume din vis

Dorei îi plăcea la nebunie să viseze. Noaptea se cufunda în puful pernelor moi și adormea zâmbind, cu gândul la fanteziile colorate care i se suiau în minte în vis, până la prima lumină a dimineții. Dar și în timpul zilei visa cu ochii deschiși, iar mama o dojenea uneori că e prea distrată și neatentă. Dora însă croia povești din te miri ce și imaginația ei zbura neîncetat, creând lumi întregi în mintea inventivă a fetiței.

Dar cel mai frumos era când visul de noapte se întâlnea cu cel de zi, când fantezia se împreuna cu realitatea.

În ziua cu pricina, Dora se plimbase cu bunicul și cu fratele ei mai mic pe străzile din centrul Bucureștiului. Admirase clădirile vechi, în care fetița vedea povești nespuse, și străzile cu piatră cubică, câteva muzee adăpostite în clădiri romantice și oameni relaxați care stăteau la terasele însorite, sorbind din cafea sau din limonadă. Cu jumătate de ureche, Dora îl auzea pe bunic povestind despre Bucureștiul de altădată și despre cartierele lui, dar nu băgase la cap aproape nimic, plutind mai degrabă pe trotuar, absorbită de lucrurile ce i se păreau frumoase și vechi în același timp – hoteluri dichisite, grădini înflorite, din când în când câte-o casă părăsită și părăginită, garduri înalte, mașini multe, praf, mirosuri.

În schimb seara, când s-a dus la culcare și a ațipit, Dora s-a pomenit în vis, alături de bunic, care-i repeta istoria cartierelor bucureștene, semn că mintea ei reținuse totul, iar acum torcea din nou, în lumea somnului, poveștile fascinante despre locurile din orașul ei drag.

–  Uite, pe-aici pe unde ne-am plimbat azi, pe Lipscani, odinioară își înșirau marfa negustorii din Leipzig, sau Lipsca, așa cum i se zicea pe aici orașului nemțesc. Lumea era multă pe aici, gălăgioasă, colorată, cam așa cum e și acum. Era o stradă plină de viață, inima Bucureștiului, și așa a rămas, a spus bunicul-din-vis, cel pe care Dora-din-vis îl asculta vrăjită.

Bunicul-din-vis și-a trecut mâna prin părul alb și a continuat să vorbească:

– Multe alte cartiere ale Bucureștilor își au denumirea de la boierii care le-au avut odinioară în stăpânire. Băneasa, de pildă, știi unde e Grădina Zoologică și pădurile din nord, își trage numele de la soția banului Dimitrie Ghica. La fel și Dămăroaia, domeniu aflat în proprietatea boieroaicei Maria Damaris. La fel Floreasca și Giulești, moșii ale familiilor de boieri Florescu și Julescu.

Dora-din-vis a ciulit urechile. Dora-din-vis era mai atentă decât Dora-din-realitate.

– Uite, Pantelimon are o istorie interesantă. Cartierul acesta și-a luat  numele după Mănăstirea Sfântul Pantelimon. În limba greacă „pan“ înseamnă „tot“, iar „éléïmon “ se traduce prin „milă“. Deci Pantelimon înseamnă „cel milostiv“ sau „întreg milostivul“.

Dora fusese și ea în Grecia vara trecută, dar povestea bunicului-din-vis i se părea mult mai interesantă. Acesta mai avea multe de spus, așa că a rostit:

– Vitanul, știi ce era Vitanul odinioară? Era o pășune imensă, unde bucureștenii își trimiteau vitele la păscut. Iar cartierul Ghencea își trage istoria de la turci. Pe vremea fanarioţilor, care au condus Țara Românească mai mult de o sută de ani, Ghenci-aga era şeful arnăuţilor din garda domnească.

Dacă ar fi putut, Dora-din-vis ar fi luat notițe. Dar era parcă înlemnită de curiozitate, ascultându-l cu luare-aminte pe bunicul-din-vis.

– Cu Crângași e cel mai simplu. În locul acestui cartier era odinioară un crâng, adică o pădure mai tânără. Era parte din Codrii Vlăsiei, iar oamenii care locuiau aici se numeau chiar așa, crângași. Iar Drumul Taberei își datorează numele revoluționarului Tudor Vladimirescu, care, în 1821, a intrat în Bucureşti prin partea de vest a orașului și și-a stabilit acolo tabăra de panduri.

Dora-din-vis și-a propus să-și amintească, a doua zi, când se va trezi, să caute în dicționar ce erau pandurii.

– Balta Albă are însă o istorie un pic mai sinistră. În timpul domniei lui Vodă-Caragea a izbucnit o epidemie de ciumă, boală adusă de șobolani, de sărăcie. În locul cartierului de azi exista o groapă imensă de var, unde se topeau cadavrele săracilor oameni uciși de ciumă. Cum varul e alb, supraviețuitorii acelei nenorociri au numit locul Balta Albă. Iar Cotroceniul, cartierul unde se află palatul unde lucrează președintele României, vine de la un cuvânt, un regionalism. ”A cotroci” însemna, pe vremuri, ”a căuta”, ”a scotoci”.

Ia te uită, bunicul-din-vis chiar ERA un dicționar! Fetița-din-vis s-a concentrat și mai tare pe vorbele bătrânului, care nu-și terminase poveștile.

– Colentina e preferata mea, a râs șugubeț bunicul-din-vis. Se spune că denumirea acestui cartier vine de la expresia „colea-n-tină“, cu referire la locul băltit unde Matei Basarab i-ar fi alungat pe turci, într-o bătălie. Odinioară, locul se numea Olintina. Iar Dristor, nu departe de Colentina, era pe vremuri satul din care provenea breasla piuarilor. Meşterii piuari se mai numeau și ”dârstari”, ”dârsta” fiind o unealtă din piatra folosită la fabricarea postavului şi dimiei.

Bunicul-din-vis a început însă brusc să pălească, iar Dora a deschis ochii, cu mintea inundată de zorii unei zile noi. Știa că nu aflase tot, așa că s-a grăbit să se ducă în bucătărie, unde bunicul cel adevărat îi pregătea laptele cu cacao și un șandviș cu gem.

Tu știi de unde provine numele cartierului în care locuiești?

sursa foto: goodfreephotos

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.