Turnul Colței

Timp de aproape 200 de ani, Turnul Colței a dominat cerul Capitalei, fiind cea mai înaltă construcție din oraș. Cu o înălțime de aproximativ 50 de metri, edificiul construit între anii 1709 – 1714 și care adăpostea clopotnița Mănăstirii Colțea, a devenit un punct de atracție turistică: oamenii se urcau în el să vadă Bucureștiul de sus. Și-a dovedit ulterior utilitatea şi ca punct de observare pentru supravegherea oraşului, putându-se astfel semnala izbucnirile de incendii.

Turnul Colței era o construcție pătrată, înaltă, care se ridica deasupra porţii celei mari a zidului ce înconjura mănăstirea, pe sub el făcându-se intrarea în curtea bisericii cu același nume. Clopotul din turn, turnat în 1775, cântărea aproximativ 1,7 tone.

După descrierea lui F. Sulzer, turnul era o clopotniţă „în stil german”, având zugrăvit de o parte şi de alta a porţii de intrare câte un oștean din armata suedeză. Pe la începutul secolului 19, un meşteşugar bucureştean afirma că „turnul cel nalt din Bucureşti avea întru sine ceasornic, până unde să vedea cum ce era lucrat cu mare meşteşug şi cu pietri în tot chipu, care se vedea departe de Bucureşti cale de trei ceasuri, când era senin şi mai departe”.

La 26 octombrie 1802, un cutremur cu o magnitudine de 7,7 grade pe scara Richter a provocat nenumărate incendii în București. Clădiri importante – biserici, clopotnițe, hanuri, prăvălii, case (construite din lemn sau din paiantă, fără temelie) au căzut. Turnul Colței a rezistat, dar partea de sus s-a prăbușit.  Clopotul a căzut chiar peste un vânzător care se afla atunci în gangul clopotniței.

Etajele superioare ale turnului au fost refăcute din lemn și a slujit o vreme drept foișor de foc. Cutremurele din 1829 și 1838 au şubrezit şi mai mult turnul astfel că acesta şi-a pierdut treptat din importanţă, iar construcţia a fost neglijată de autorităţi, ajungând să devină incomodă pentru marile proiecte de infrastructură.

Pe 4 august 1888, primarul Pache Protopopescu i-a pecetluit soarta: a început demolarea turnului ca sa deschidă bulevardul (actual Bulevard I. C. Brătianu) spre piața Sf. Gheorghe, pe axa nord-sud a Bucureștiului. Motivul invocat a fost că structura sa era deja foarte șubredă și exista riscul prăbușirii totale în orice moment. Demolarea s-a încheiat pe 22 decembrie 1888, ca să se facă loc unei uliţe “cu aspect înnoit”, iar primarul Pache Protopopescu nu s-a lăsat impresionat nici măcar de o petiţie adresată de cetăţeni primului ministru. Totuși, necesitatea  de a avea un nou punct de observație a dus la ridicarea unui alt turn, după planurile arhitectului-șef al Bucureștiului, George Mandrea. Cu 42 de metri înălțime, Foișorul de Foc a fost folosit în acest scop, ca turn de observație pentru apărarea împotriva incendiilor până în 1935.

O imagine a turnului se mai păstrează încă în gara centrală din Geneva. În holul principal există o frescă de mari dimensiuni, ce reprezintă o hartă a principalelor destinații unde ajungeau odinioară Căile Ferate ale Elveției. Între orașele Europei de Est există și Bucureștiul, identificat prin unul din simbolurile sale din perioada secolului al XIX-lea, Turnul Colței.

Autor: Monica Cosac