Am descoperit Bucureștiul noaptea

Prima oară am ajuns în București, ca mulți alții, pe peronul Gării de Nord. Era în jurul orei 1 noaptea, la mijlocul lunii iulie în urmă cu aproximativ 17 ani. Veneam să-mi petrec vacanța.  Recunosc, nu aveam așteptări! Știam doar că mă așteaptă verișoara mea pe care nu o mai văzusem de ani de zile. Eram emoționată că o văd, iar în privința Bucureștiului mă avertiza lumea din compartimentul trenului să am grijă la coborâre, să nu fiu atacată. Aveam 17 ani, două codițe împletite, o timiditate extremă și mai eram și pentru prima dată singură pe tren!

Cu frică în sân cobor din tren, după mai bine de 13 ore, cu bagajele bine ținute în mâini și chiar pregătită să mă lupt, dacă se ia cineva de mine. Norocoasă din fire, îmi găsesc repede verișoara și pornim spre casă. Drumul de la gară până în cartierul Tineretului mi s-a părut incredibil. Bulevarde largi, luminate,  clădiri impunătoare, totul mi se părea din altă lume. Am stat mai bine de două săptămâni în vacanța aceea, timp în care nu am prea văzut mai nimic pe timpul zilei. Ieșeam, însă, în fiecare seară. Am întâlnit oameni frumoși și locuri spectaculoase. Nimic din ceea ce mi s-a povestit înainte  nu avea legătură cu ce vedeam și trăiam. Terasele din Parcul Tineretului fremătau în fiecare seară de lume și veselie. Plimbările prin Centrul Vechi în miez de noapte, mi-au rămas și acum în suflet, iar Piața Unirii părea dintr-un alt Univers. Unul la care nici măcar nu îndrăzneam să sper la acea vreme. Era exact ce îmi imaginam când citeam despre Micul Paris și aerul sau interbelic.

Timpul s-a scurs foarte repede și trebuia să revin la realitate.  Iar în timp ce-mi pregăteam bagajele să mă întorc acasă, mi-am zis că este locul în care voi reveni. Niciodată nu am îndrăznit să mă gândesc că Bucureștiul va deveni și casa mea. Am mai revenit de câteva ori, tot ca turist și pentru scurt timp, dar impresia nu mi-am schimbat-o nicio secundă. 10 ani mai târziu, din întâmplare, mi s-a ivit ocazia să rămân. Pentru o secundă nu mai eram atât de sigură că îmi doresc asta, căci era prima dată când mă vedeam singură într-un oraș atât de mare și parcă mă încerca o senzație de frică. Totuși, nu am dat înapoi. Am descoperit Bucureștiul și pe timp de zi – nu aveam încotro!  “Cineva” a avut grijă, însă, să îl străbat mai mult noaptea chiar și acum. Și trebuie să vă spun că Bucureștiul este un oraș care merită descoperit – e un contrast între nou și vechi, între istorie și legendă. Și îmi place la fel de mult ca la început.

sursa foto: PxHere