irina munteanu - bucuresti centenar

Un parc pentru un rege și un castel pentru vedete

Irina Munteanu

Ştiţi locurile care te fac sa simţi că eşti acasă, locurile în care senzaţia de déjà vu e mai puternică, sentimentul că ai fost acolo cândva sau că acolo e locul tău te urmăreşte fără să îţi dai seama de ce şi cum de se întâmplă asta… străduţele sau pieţele magice pe care le vezi, le miroşi şi eşti convins că le-ai mai pipăit cu piciorul cândva, că parfumul ţi-e cunoscut, iar copacii şi clădirile îţi spun că ai putea trăi acolo o viaţă, dacă nu ai trăit deja, locurile pierdute undeva între vis şi amintire…mda, lăsând poezia, eu chiar am simţit asta în câteva locuri din lumea asta. Unul a fost o piaţetă din Catania, altul a fost centrul vechi al Valenciei şi ultimul a fost Parcul Carol şi împrejurimile lui.

Am descoperit locul ăsta târziu, stăteam deja în Bucureşti de câţiva ani buni, dar când l-am cunoscut cu adevărat, cu străduţe, clădiri şi arbori bătrâni, a fost ca şi când m-aş fi întors în oraşul copilăriei. O ciudăţenie de sentiment am avut şi când am ajuns prima dată la fostul Palat Suter, acum un boutique-hotel spectaculos, cam scump, dar extrem de romantic şi luxos (dacă îmi aduc bine aminte au stat prin el Nicolas Cage, Beyonce şi Enrique Iglesias). Când i-am trecut pragul a fost ca şi când Aurora (Frumoasa Adormită pentru necunoscători), eu, şi-a regăsit camera de odihnă, o combinaţie de emoţie, melancolie şi regăsire.

Accesul la Palatul Suter se face pe mai multe căi, iar una este strada Xenofon, singura stradă în trepte păstrată în Bucureşti. Este minunată, cum se insinuează ea aşa familiar, printre casele stivuite într-un stil care îmbină puţin din aerul occidental, puţin din cel balcanic, puţin din cel românesc (am citit că amalgamul arhitectural de aici este unic în Europa). Şi cam în acelaşi stil este tot cartierul ăsta vechi care se întinde de la Dealul Patriarhiei până la Gara Filaret şi, mai sus, îmbrăţişează Parcul Carol şi străduţele înguste care coboară spre Bulevardul Regina Maria. Mie mi se pare zona perfectă pentru pedalat. Nu sunt trasee speciale pentru biciclişti, iar bordurile cam încurcă treaba, dar aerul, copacii, mirosul, puţinele maşini şi succesiunea de văi şi dealuri care aduc aminte că Bucureştiul nu e doar micul Paris, ci şi Mica Romă (a fost construit pe 7 coline, se zice, şi vreo două sau trei sunt chiar pe-aici), mie mi-au creat dependenţă.

Acum, dincolo de trăirile absolut subiective, locurile astea chiar sunt frumoase şi încărcate de istorie. Palatul Suter a fost casa unui arhitect elveţian (Adolf Suter), prieten al regelui Carol I. Parcul a fost făcut de alt arhitect elveţian, Eduard Redont, pentru aniversarea a 40 de ani de domnie a Regelui şi, chiar dacă multe dintre minunăţiile construite atunci au fost mutate sau au dispărut, câteva statui ascunse printre copaci, Arenele Romane,  Reproducerea Cetăţii Poenari şi Biserica Cuțitul de Argint sunt încă acolo şi pot fi vizitate.

Ah, şi mai e încă un lucru frumos – l-am văzut întâmplător alături de Sasha (feciorul mare, pe atunci mic) în timp ce pierdeam vremea prin parc, şi ne-a plăcut tare – schimbarea de gardă de la mausoleu. Ok, nu e ca la Buckingham, dar e emoţionantă, iar uniforma Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” este spectaculoasă.

Ah, şi când mă satur de parc și de pedalat pe străduţe, sunt în zonă o mulțime de terase şi restaurante mai noi sau mai vechi, mai urbane sau mai cochete…eu aleg mai mereu Fabrica, dar găseşti ceva bun la fiecare…

sursa foto: Whitepixels

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.