lucian purcareanu - bucuresti centenar

Amintiri din București

Lucian Purcăreanu, bucureștean

Mult timp, când cineva mă întreba de unde sunt, răspundeam: din Drumul Taberei. Acesta era pentru mine Bucureștiul: blocuri cu patru și zece etaje și asfalt.  În timp, mi-am dat seama că Bucureștiul înseamnă mult mai mult.

Relația cu Bucureștii nu poate fi doar una de iubire. Este o relație cu suișuri și coborâșuri, o relație în care apar și nervii, și certurile. Dacă mă gândesc bine, asta înseamnă, totuși, o relație de iubire. Iubești Bucureștiul, te mai superi pe el, îți trece, se supără el și îți găsești mașina vandalizată. Te superi tu și pleci din oraș. Dar mereu, mereu te întorci.

Pentru mine, Bucureștiul începe în Drumul Taberei, se plimbă prin Grădina Icoanei și Ioanid, o ia la pas din Piața Romană spre Universitate, pentru a ajunge pe Lipscani, de unde coboară pe Calea Victoriei, până-n chei. De-acolo ajunge într-o mansardă pe lângă Piața Unirii, își trage puțin sufletul, și ia un taxi până-n Dorobanți.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă să spui Te iubesc!, cu gura plină. Înseamnă prima întâlnire în Nada Mas. Înseamnă discuții interesante noaptea, în Cafe Antipa, pe care să îți dorești să le continui toată viața.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă plimbări pe Zambaccian, Mureșanu, Ankara și Paris, terminate de multe ori cu cafea la Starbucks, în Piața Victoriei, sau bere belgiană în La Belle Époque. Înseamnă micul dejun de week-end al întârziaților, în Van Gogh, alături de o vodca tonic.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă să joci frunza pe asfalt, în fața blocului de patru etaje colorat în albastru. Să tragi cu țeava cu cornete. Să bați mingea “de 35”. Să mergi la școala generală din capătul străzii unde, în pauze, joci fotbal pe ciment. Să urci prima dată pe bicicletă. Să cazi și să urci iar. Să încerci să nu îți spargi ochelarii, nici atunci când, suit în corcodușul din fața blocului, îți pierzi echilibrul.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă chiulurile din Grădina Icoanei, primul sărut furat pe banca lipidă de un zid de casă în Ioanid, primele beri băute în Rothmans, bar căruia i se spunea așa din cauza reclamei la țigări ce apăruse deasupra intrării. Înseamnă primele jocuri de biliard într-un subsol pe Dacia și țigările cumpărate la bucată, la colțul liceului, și sucul TEC. Dar mai înseamnă, poate surprinzător, și vacanțele liceale din Costinești și studențești din Vama Veche. Unde Bucureștiul meu se muta peste vară.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă să te arunci pe burtă în fața MApN în timp ce trasoarele zboară pe deasupra străzii. Să fotografiezi clădirile arse la Mineriadă. Să bați străzile Centrului Vechi în anii ’90. Să cumperi casete cu muzică piratată la Universitate și discuri de vinil în Victoria. Să vezi, într-o săptămână, toate filmele din cinematografele “de pe bulevard”.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă lungi discuții cu prietenii pe balconul imens al unei clădiri înalte cu bulină de pe Calea Victoriei și zeci de țigări arse și pahare golite. Înseamnă schimbarea la față a Centrului Vechi. Înseamnă Guinness, Jameson, Marlboro și gyros.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă Casa Presei și traseul tramvaiului 41. Înseamnă veri sufocante și ierni cu multă zăpadă.

Pentru mine, Bucureștiul înseamnă Piața Drumul Taberei, unde primăvara miroase a salată, ceapă verde și ridichi, iar toamna a gutui și pere. Înseamnă miros de tei, trandafiri și iarbă proaspăt tăiată.

Nu știu dacă cineva înțelege ceva din Bucureștiul meu. Dar cine poate înțelege iubirea altora?

1 răspunde

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.