bucuresti centenar - biserica stavropoles

Biserica Stavropoleos

 Situată în vechiul centru istoric al Capitalei, biserica Stavropoleos este unul din cele mai importante monumente ce aparţin arhitecturii şi artei medievale târzii româneşti.

Conform pisaniei bine păstrate până astăzi, ctitorul bisericii a fost călugărul grec Ioanichie (viitor ierarh al Stavropolei greceşti) care a ridicat biserica în anul 1724. La început, construcția era un monument de mai mici dimensiuni, pe plan dreptunghiular, cu o turlă pe naos.

Această ctitorie, compusă din mai multe corpuri de clădire ce alcătuiau un ansamblu mănăstiresc, a atras daniile diferiţilor boieri. Cu ajutorul domnitorului Nicolae Mavrocordat, Ioanichie reuşeşte să extindă biserica în anul 1729 prin adăugarea absidelor laterale ale naosului, a pridvorului cu coloane şi parapete din piatră frumos sculptate, şi să mărească absida altarului.

În noua sa formă, biserica a fost gata la 8 noiembrie 1733, conform datelor pomelnicului aflat în proscomidie. La 20 noiembrie în acelaşi an, Ioanichie închină mănăstirii Gura din Pogoniana (locul unde își începuse ucenicia de călugăr) hanul Stavropoleos, clădit după 1722, cu zid în jur şi clădiri de cărămidă, biserica şi casa făcută în ,,coasta’’ hanului. În anul 1820, hanul Stavropoleos era unul dintre cele mai renumite hanuri mănăstireşti din Bucureşti, însă a fost avariat de puternicele cutremure din 1802 și 1838, fiind desfiinţat după 1870.

Biserica a fost reparată după cutremurul din 1802, însă un nou cutremur, cel din 1838 îi produce avarii grave. La 1840, turnul clopotniţei a trebuit dărâmat, fiind într-o ,,ameninţătoare stare”. În 1845, egumenul mănăstirii cere încuviinţarea mitropolitului Neofit să zidească din nou biserica, din cauza faptului că se afla într-o stare avansată de degradare. Acestei iniţiative nu i s-a dat curs şi, în 1852, Departamentul Credinţei însărcinează pe arhitectul Schlatter, cu lucrările necesare a se efectua la biserică, susținând necesitatea ,,să se restaureze, păstrându-se forma și caracterul în interesul artei”.

După 1860, biserica apare în diverse gravuri şi acuarele fără turlă. La 30 iulie 1888, dintr-un raport înaintat Ministerului Cultelor, aflăm că zidurile şi pictura ameninţau să cadă.
Restaurarea a început în anul 1904, sub conducerea arhitectului Ion Mincu, iar după moartea sa lucrările au fost continuate de arhitectul Ion Zagoritz, fiind terminate după Primul Război Mondial. Restaurarea picturii interioare şi exterioare a fost încredinţată pictorului V. Damian.

Datorită poziţionării centrale, biserica este integrată într-un circuit turistic, fiind unul din cele mai frumoase monumente ale Capitalei.

Autor: Alin Saidac

Sursa foto: Institutul Național al Patrimoniului

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.