Curtea Veche

Muzeul “Curtea Veche” aflat în centrul Bucureștiului, ocupă o suprafaţă de circa 3500 mp, la nord de strada Franceză. Muzeul se învecinează la est cu Biserica Buna Vestire, ctitorită în secolul al XVI-lea de Mircea Ciobanul, la sud-est cu Hanul lui Manuc, iar la nord-vest cu Crama Domnească şi Curtea Sticlarilor.

Mai pe scurt, istoria construirii Curţii Vechi poate fi grupată în următoarele etape :

CETĂŢUIA (secolul al XIV-lea) , din care se păstrează doar fundaţiile, din zidărie de cărămidă cu blocuri de piatră. Cetăţuia a fost distrusă de un incendiu, în prima jumătate a secolului al XV-lea

CETATEA BUCUREŞTI sau CETATEA DÂMBOVIŢEI a fost construită de Vlad Ţepeş, între anii 1458 şi 1459. Ea constituie nucleul viitorului palat voievodal, care a fost distrus parţial, în 1470, în urma unui asediu.

CETATEA NOUĂ s-a construit pe ruinele cetăţii lui Vlad Ţepeş, între 1476 şi 1480, de Laiotă Basarab.

PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA MIRCEA CIOBANUL este început de Mircea Ciobanul în prima sa domnie (1545-1554). El se înscrie în conturul cetăţilor precedente, dar, prin suprimarea curţii interioare şi prin extinderea subsolului pe toată suprafaţa construcţiei, îşi modifică esenţial planul.

PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA PĂTRAŞCU CEL BUN – În vremea lui Pătraşcu cel Bun (1554-1557), palatului voievodal i s-a adăugat o casă domnească, dincolo de extinderea făcută de Laiotă Basarab la mijlocul secolului anterior.

PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA MATEI BASARAB. Palatul şi-a păstrat aspectul din vremea lui Mircea Ciobanul şi Pătraşcu cel Bun până spre sfârşitul sec. Al XVI-lea. Dar evenimentele dure (războaie, jafuri) la care este supus în repetate rânduri îl marchează puternic. La venirea pe tron a lui Matei Basarab (1632-1654), palatul era în pragul ruinării. Matei Basarab i-a rezidit, probabil, parterul şi i-a consolidat, pe alocuri, sistemul de boltire din subsol.

PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA GRIGORE GHICA. După incendiul şi jaful turcesc din 1660, palatul, grav avariat, este reparat şi, parţial, modificat de Grigore Ghica.

PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA ŞERBAN CANTACUZINO (1678 -1688). Încă de pe vremea când era ispravnicul lui Gheorghe Duca, Şerban Cantacuzino se ocupă de construirea unui corp de clădire la nord de palat. La începutul secolului al XVIII-lea, un incendiu îl avariază puternic şi este parţial abandonat. În perioada domniei, Şerban Cantacuzino restructurează complet spaţiul construit încă din secolul XV de Laiotă Basarab, cuprins între zidul cetăţii lui Vlad Ţepeş şi casele domneşti ridicate de Pătraşcu cel Bun în secolul XVI. Acum se zideşte şi se pictează Spătăria cu stele – Spătăria mică – boltită cu un cilindru cu penetraţii, denumită pentru acest motiv, în actualul circuit muzeal, Camera cu lunete. Tot acum, la sud de casele lui Pătraşcu cel Bun, se ridică o încăpere din care au rămas numai fundaţiile. Şerban Cantacuzino s-a îngrijit, mai mult ca oricine până la el, şi de aspectul decorativ al palatului. Din păcate, doar mărturiile scrise atestă acest lucru.

PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU (1688-1714). La sosirea pe tron, Constantin Brâncoveanu dobândea un edificiu deja impunător. Aceasta nu-l opreşte pe domn să-i desăvârşească aspectul. Faţada capătă, la sud, două foişoare legate printr-o loggia. Urmele foişorului mare se află, acum, marcate pe peluza de la extremitatea de vest a palatului. Materialul litic recuperat dă imaginea eleganţei lor. Jumătatea de sud a palatului era ocupată de sala tronului (divanul mare), din al cărei perete de nord se păstrează un fragment, spre est se afla spătăria mică, zidită încă din vremea predecesorului său şi, spre vest, un mic apartament domnesc, azi dispărut. Dincolo de divanul mare, un culoar ducea spre intrarea în paraclisul lui Grigore Ghica, căruia Brâncoveanu, încă din primii ani ai domniei, îi adăugase o turlă şi o tâmplă şi îl zugrăvise. Edificiul a căpătat şi un nou nivel, dar datele despre el sunt lacunare. Anterior intervenţiilor întreprinse în perimetrul palatului, Brîncoveanu construise o nouă casă domnească ,,pe stâlpi de piatră” (folosiţi, ulterior, la parterul unei locuinţe din secolul al XIX-lea, păstrat până astăzi). Peretele de est al acestei case domneşti, din care se conservă doar un fragment, era şi limita de est a complexului de clădiri ce constituia palatul brâncovenesc.

DECLINUL PALATULUI. PERIOADA FANARIOTĂ. Incendiile din 1718 şi 1719 , războiul ruso-austro-turc din 1736-1739, cutremurul din 1738, războiul ruso-turc din 1768-1774, dar, mai ales, lipsa de fonduri şi lipsa de interes din timpul domniilor fanariote conduc la declinul Curţii Domneşti. După 1775, când Alexandru Ipsilanti îşi construieşte case noi pe dealul Spirii, lângă mănăstirea lui Mihai Vodă, Curtea Domnească de pe malul Dâmboviţei se va numi Curtea Veche. O ultimă încercare de a salva palatul a fost întreprinsă de Nicolae Mavrogheni (1786-1791). Dar el n-a reuşit să facă mai mult decât modificări minore în subsol, consolidând câteva arce slăbite. În 1798, Constantin Hangerli parcelează şi vinde la mezat tot terenul-liber sau construit al Curţii Vechi. De acum încolo,câţiva ani se va dărâma şi se va construi fără discernământ. În 1847, după marele incendiu care a mistuit tot Bucureştiul, din vechile edificii ale Curţii Domneşti, rămâne doar biserica Buna Vestire. În a doua jumătate a secolului XIX, zona este tăiată de străzi noi, se deschid magazine comerciale dar, între cele două războaie, magazinele încep să fie înlocuite cu depozite şi zona decade din nou. Între 1967 şi 1972, palatul voievodal a fost restaurat. Lucrările de restaurare, conduse de arh. N. Pruncu, au urmărit constituirea vestigiilor palatului într-un muzeu. Datorită amplasării în Centrul vechi al Capitalei, în ultimul timp zona a devenit potrivită pentru includerea într-un circuit turistic şi cultural.

Autor: Alin Saidac – cercetător

Sursa foto: Institutul Național al Patrimoniului