București, mereu ca în prima zi

Prietenii îmi spun că, pentru mine, Bucureștiul este ”mereu ca în prima zi”. E doar un alt mod de a zice că aș fi în stare să mă rătăcesc în banalul drum de la muncă spre casă, ceea ce nu e deloc departe de adevăr. Și nu am scuza că m-am mutat aici de curând, pentru că am venit împreună cu familia cu mult timp în urmă, când am început grădinița. Înainte de mutare, nu se putea pune problema orientării în spațiu, nu numai pentru că eram prea mică, ci și pentru că am locuit la străbunici, într-un sat care se dezvoltase de-a lungul unui drum. Desigur, era cam greu să te rătăcești într-o localitate cu o singură stradă.

Nu am reușit niciodată să mă vindec de zăpăceală, așa că, pe parcurs, am găsit și partea bună a situației. Pentru că niciodată nu ești complet pierdut într-un loc plin cu oameni, cum este Bucureștiul, am învățat să mă bucur de fiecare ”rătăcire” și să privesc uneori orașul prin ochi de turist, care descoperă mereu ceva nou, vreun loc care merită fotografiat sau vreun local care merită încercat.

Pentru că am locuit o vreme, boem, în spate, la Universitate, am ajuns să mă îndrăgostesc de zona respectivă. Îmi place furnicarul din Centrul Vechi într-o sâmbătă de vară, dar mai ales farmecul străduțelor de case, liniștite, pline de verdeață și îndepărtate de traficul amețitor al marilor orașe. Pe acolo, uneori, închei cu o plimbare zilele stresante, ca să nu duc agitația cu mine acasă. De rătăcit, mă rătăcesc mai rar, pentru că, între timp, am descoperit GPS-ul.