ana dragu - bucuresti centenar

București. Scene

Ana Dragu

Grupul țintă

persoane fără adăpost

cei mai săraci dintre săraci care dorm în stradă în gară în scări de blocuri

sub poduri în parcuri  în adăposturi improvizate care le afectează sănătatea

persoane bătute bolnăvicioase care necesită căldură de urgență

evacuate sau supuse riscului de a fi evacuate

persoane cărora le-a fost distrusă locuința ca urmare a unor calamități naturale

incendii sau accidente emoționale

persoane fără aparținători  

în spital din motive sociale

tineri proveniți din sistemele de protecție a copilului

îndrăgostiți

alte persoane.

 

București –SCENA 1 1998

 

Ajunsesem cu două zile înainte în capitală să mă înscriu la facultate. Jurnalism și științele comunicării, firește. Visam cum voi schimba lumea direct din buricul ei când prietena și gazda mea Nadia m-a anunțat să îmi iau rapid ceva frumos pe mine că mergem la un bairam.

  • La ce?
  • La bairam!
  • Ce e aia bairam? Am întrebat pufnind în râs, amuzată de cuvântul ciudat, auzit pentru prima oară.
  • La ziua unei colege!
  • Adică la un chef?

De la chef îmi amintesc doar semiîntunericul încăperii în care, pe la două noaptea, după un foarte scurt intermezzo dansant, studenții invitați dezbăteau aproape urlând morala creștină când în cameră a intrat un tip cu fața ca luna plină. Și azi îmi amintesc gândul care mi-a trecut prin cap când l-am văzut prima oară: dacă n-ar avea fața ca luna plină ăsta ar fi leit Făt Frumos. Un Făt Frumos creștin ortodox care a scurtcirtuitat dezbaterea declarând că combatanții sunt lipsiți de minimă cultură ortodoxă.

Și dimineața următoare când beam, cu el alături, la statuia de la Universitate lapte dulce direct din sticlă, pentru a-mi potoli criza de ulcer declanșată brusc de primul meu bairam filosofic.

Nu ne-am mai despărțit timp de patru ani buni din care mi-au rămas cele mai frumoase amintiri care pot rămâne dintr-o căsătorie încheiată prea devreme și singura mea fetiță. Cea mai frumoasă și mai deșteaptă și mai cuminte fetiță din București.

 

București – SCENA 2

 

O căsuță cu pereții tapetați de cărți, un pătuț și o saltea. O piatră cu nume fermecat și blocul înfășurat în miros de tei. Din balcon cimitirul Izvorul Nou, o halucinație blândă a nopții. Aștept un bărbat. Singurul bărbat care m-a învățat dragostea. Intră a 199-a oară pe ușă și îi spun, a 199-a oară: zâmbeşte. Zâmbetul tău împarte ziua în două.

 

București – SCENA 3

 

Când coborai zâmbind scările casei scânteii să îmi aduci legitimația de presă proaspăt reînnoită nici o secundă nu m-am gândit ca iubești o femeie și ești iubit. Că peste ani vei găti caracatiță – o rețetă adaptată pentru bolnavii de ficat și vei posta pozele pe Facebook. Că îmi vei spune secretul: caracatița se gătește fie 1 minut fie la nesfârșit. Nu prevedeam că voi citi cândva anunțul tău: „Cumpăr loc de veci în București, de preferat în cimitirele Bellu sau Ghencea. Telefon 0752.XXXXXX” sau că toți vor spera că e o glumă până când iubita ta, îi va admonesta sever: – Oameni buni, aceasta nu este o glumă. Nu râdeți. Nu repetați

ca proștii că totul va fi bine. Privindu-te coborând scările Casei Scânteii cu legitimația în

mână mă gândeam doar că e ceva de capul meu dacă sunt Presa: trecere liberă și pentru mine coboară scările un domn masiv cu ochelari, neașteptat de blând. Fumai și vocea ta era atât de umană.

Fără tine, viața mea ar fi fost nemăsurat de urâtă și grea, cât ar fi fost (nu uita asta, eu nu uit).

Fără tine nu aș fi plâns niciodată de fericire (și știm cu toții cât de plângăcioasă m-am dovedit).

În preajma ta am plâns numai și numai de fericire și din cauza senzației acute de irealitate care mă însoțește mereu pe străzile tale.

Fără tine nu aș fi văzut lumea de sus din munți, nici lumea asfixiantă de sub cearceafuri.

Nu aș fi scris trei cărți și nu aș fi citit atâtea minunății.

Fără tine n-ar fi fost nici un aprilie spulberat și nici un deșert al tătarilor, nici un zahăr de pepene și mai ales nici un Teodor.

Nici creierul meu n-ar fi proiectat clipă de clipă, ani în șir, cele mai fantastice și mai vii iluzii despre dragoste

Să nu crezi nici o clipă că gândurile mele despre tine nu sunt încărcate până la refuz cu recunoștință. Sau că am reclamații, contestații, reproșuri. Doar mici dezamăgiri nesemnificative pe care le-am uitat, dacă mi-ar cere cineva să le numesc acum, nu le-aș putea articula.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție tremură panseluțele și câteva doamne-n ilic care-și împart pământul de peste 30 de ani. Dreptate nu căutăm și nici liniște. Am căzut printre flori și privim neputincioși cum câțiva moșnegi în robe și o doamnă pudibondă au suspendat ședințele și veseli ne fac cu mâna de la ferestre.

1 răspunde

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.