Despina Skeletti-Budisteanu - bucuresti centenar

Casa de familie și Biserica Italiană

Despina Skeletti-Budișteanu

Am deschis ochii în noaptea lui 12 noiembrie 1930, în casa de familie construită de bunicul meu italian, arhitectul inginer Iginio Vignali. Clădirea poate fi văzută şi azi în București, pe strada Doctor Felix, la numărul 66. Bunicul Vignali a sosit în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu alți specialiști din mai multe țări. Au fost chemați de Regele Carol I să lucreze aici şi, prin iscusința lor, să ridice România la nivelul celorlalte țări europene.

Dimineaţa următoare era însorită şi, printre razele soarelui, a pătruns pe fereastră, în odaie, o rândunică. A dat un ocol peste leagănul meu. Mi s-a povestit că eu făcusem ochii mari și am privit cu multă curiozitate această primă cunoștință a mea. Casa copilăriei mele era o splendoare construită în stil Italian, cu balconașe, coloane și graffiti pictate pe fațadă de un meșter italian, adus special de bunicul, împreună cu ceilalţi muncitori, care lucrau pentru el și în Italia.

Eram mică, mică și mama tot mă lua cu ea duminica la biserică. Așa am făcut cunoștință și cu Biserica italiană din București. Bunicul a decis să construiască în Capitală o biserică pentru colonia italiană din România. A început-o când a terminat casa, în 1914, şi a terminat-o în 1916. A ridicat această biserică fără să încaseze vreun onorariu. Mergeam mereu cu drag la Biserica italiană. Printre copiii de acolo erau și băieții Ferrero, ai căror tați făceau bomboane atât de bune!

Știam că bunicul făcuse Biserica pentru toți cei de acolo, care nu erau liniștiți decât dacă mergeau duminica la biserică, împreună cu familiile lor. Râdeam când tata o tachina pe mama, care era foarte frumoasă, spunându-i că ar fi fost mai bine ca ea să se mărite cu unul din ce doi frați Ferrero, care îi făcuse curte. Mi-ar fi plăcut să fiu fata bomboanelor!

S-a păstrat până azi în familie un jurnal zilnic scris de bunicul în 1917, când a decis să se întoarcă împreună cu familia și cu muncitorii în Italia. Cu toate că era cetățean român din 1904, rămăsese și cetățean italian și toată familia italiană îl aștepta acolo, unde el considera că era mai puțin periculos.

Drumul lor de atunci, ca să ajungă în Italia, a fost Rusia – Marea de Nord – Londra – Paris – Italia. Povestea lui este extrem de interesantă. Descrie printre peripețiile personale și frontul și armamentele trupelor străine. Fiind la curent cu totul, face adesea şi observaţii în legătură cu politica de atunci.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.