casa dissescu - bucuresti centenar

Casa Dissescu

Frumoasa clădire de pe Calea Victoriei nr. 196, adăpostind astăzi Institutul de Istoria  Artei “George Oprescu” este o clădire cu subsol parțial, parter și etaj. Ies în evidență frumoasele coloane de piatră ale logiilor, sculptate cu elemente florale de tip brâncovenesc. Acoperișul este din șarpantă de lemn și învelitoarea din olane.

Destinația construcției a fost de locuință, din anul 1902 aici având domiciliul Constantin Dissescu. Corpul principal a fost amenajat de către arhitectul Grigore Cerchez în colaborare cu arhitectul Clavel, având elemente specifice arhitecturii brâncovenești.

Constantin Dissescu (1854-1932) a fost o personalitate importantă a României moderne. A studiat la Paris unde a obținut titlul de doctor în drept. A fost un important avocat, profesor de drept, dar și politician. A fost deputat de Vâlcea, apoi ministru al Justiției și al Instrucțiunii publice. A scris numeroase lucrări cu caracter științific.

Arhitectul și profesorul Grigore Cerchez (1850-1927) a studiat la Paris, fiind adeptul unei arhitecturi cu specific autohton, ce făcea apel la vremuri de mult apuse, găsind surse de inspirație în arhitectura brâncovenească. Ca un lucru mai puțin cunoscut, Grigore Cerchez a îndeplinit și funcția de primar interimar al Capitalei în anul 1886. El este cel care a realizat proiectul de canalizare al Dâmboviţei în secolul XIX-lea, extinderea Palatului Regal de la Cotroceni şi amenajarea interioarelor acestuia.

De-a lungul anilor, Casa Disescu a servit ca sediu al unor instituții: Institutul de Cultură Italiană, Institutul Româno-Rus, cămin al Institutului Politehnic, unele direcții din Ministerul Industriei Chimice. Începând din anul 1967, adăpostește Institutul de Istoria Artei. Clădirea a fost afectată de cutremurele din  anii 1940 și 1977, dar și de incendiul din anul 1967.

autor: Alin Saidac

sursa foto: Institutul Național al Patrimoniului

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.