casa memoriala gheorghe tattarescu - bucuresti centenar

CASA MEMORIALĂ GHEORGHE TATTARESCU

Nu departe de centrul Bucureștilor, pe strada Domnița Anastasia, la numărul 7, se află singura reședință particulară în formă de han, a cărei vechime datează de la începutul secolului al XIX-lea. Construcţia iniţială a fost ridicată de Dimitrie Popescu, pe uliţa Belvedere, așa cum se numea atunci strada.

Moştenitorul lui, colonelul Alecu Popescu, vinde, în 1855, la mezat casa şi locul pictorului Gheorghe Tattarescu. Timp de trei ani, până în anul 1858, acesta renovează casa şi îi dă un aspect de han prin adăugarea unui cat cu geamlâc. Casa devine atât locuinţă pentru artist, cât şi atelier de lucru pentru elevii săi.

Muzeul Gheorghe Tattarescu a fost fondat în anul 1951, în momentul când nepoata artistului, Georgeta Werthaimer a donat casa și o parte din opera pictorului, către statul român. Muzeul, deschis oficial în anul 1953, adăpostea o colecţie de patrimoniu de pictură, grafică, iar la etaj se aflau expuse marile pânze istorice şi galeria de portrete.

Clădirea a fost declarată monument istoric în anul 1951 și include un bogat patrimoniu de pictură, grafică, artă decorativă, documente şi piese de mobilier, ce au aparţinut atât artistului, cât şi membrilor familiei acestuia: Georgeta Werthaimer, Micaela Eleutheriade, Florance Werthaimer.

Gheorghe Tattarescu a fost întemeietorul Şcolii Naţionale de Arte Frumoase (1864) iar operele sale plastice sunt prezente în numeroase muzee și colecţii din ţară şi străinătate. Pe de altă parte Tattarescu a fost cel mai de seamă pictor religios din România. A pictat 58 de biserici, din care în București: Colţea, Zlătari, Sf. Spiridon, Creţulescu, Enei.

În anii ‘60, în clădire au funcționat ateliere de creaţie ale Uniunii Artiştilor Plastici. După 1989, Primăria Capitalei a reabilitat  casa memorială Gheorghe Tattarescu, iar  în prezent, Muzeul Gheorghe Tattarescu este sediul secției de artă a Muzeului Municipiului București, precum și sediul Pinacotecii Bucureștilor. Clădirea nu este deschisă spre vizitare pentru publicul larg.

Autor: Mădălina Codreanu

Sursa foto:  Muzeului Municipiului București

casa memoriala gheorghe tattarescu - bucuresti centenar

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *