raluca tache - bucuresti centenar

Copil prin mahalalele Bucureștiului

Raluca Tache

Târgul de afară

“Iar o să te știe toată mahalaua!” zicea bunică-mea răcnind, ca de fiecare dată, din toți plămânii. Plămâni de unguroaică-ardeleancă strămutată din inima Transilvaniei fix la periferia Bucureștiului la începutul anilor ’50. Raionul Grivița Roșie. Acolo le dăduse statul, ei și unui oltean pâinea lui Dumnezeu care reușise să-și facă culcuș în inima ei,  un petec de pământ și acolo și-au ridicat și casa cu mâinile lor. Acolo li s-a născut unica fiică. În ’68, Raionul s-a transformat în Sectorul 8 al Capitalei. Acolo m-am născut și eu, la mijlocul lui ’78, în Târgul de afară.

Revenind la oile noastre, treaba asta cu “o să te știe mahalaua” era valabilă la orice. De la îngropat în grădină clătitele cu urdă și cu mărar pe care le uram cu toată ființa, la furatul de diverse fructe din copacii vecinilor, la luatul unei note proaste ( zău, că asta nu m-am prins cum afla mahalaua), de la fumatul pe ascuns la săruturile cu băieții și, în principiu, la absolut tot ce făceam rău. Evenimentele vieții mele și ale tuturor rezidenților micuței străzi de la periferia Capitalei erau întotdeauna dezbătute “la colț”.

 

La colț

Asta însemna la Tanti Fira în poartă. Bătea de ora 7 seara și vedeai babele străzii venind cătinel-cătinel cu scăunelul din lemn și se postau pe caldarâm. Niciodată în șir ci în cerc și niciodată nu-și schimbau locurile. Știți că în unele biserici există anumite locuri cumpărate și lăsate moștenire din generație în generație? Cam așa era și aici. Martha ( adică bunică-mea, un fel de lider de clan), urmată de mâna ei dreaptă, Tanti Fira ( care cu greu reușise să ocupe locul ăsta deși întâlnirile erau fix în poarta ei), Tanti Gheorghiță (decana de vârstă), Tanti Ceamburu (a murit prima, Dumnezeu s-o ierte) și Tanti Silvia și Tanti Nina. Ultimele două, nou intrate în clan și cu un deceniu mai tinere, nu reușiseră să confirme până la momentul ăla și aveau un statut destul de incert.

În coada listei eram eu…Gagu. Primisem numele ăsta moștenire. Nu avea prestanță, dar îl purtăm cu mândrie. Primul Gagu fusese un câine puricos care se așeza chiar în mijlocul lor în fiecare seară. Enciclopedie era jivina. Nu-i scăpa nimic. Știa tot ce face, cine face și mai ales cu cine face. Căci asta era chintesență. Informația înseamnă putere, deci Cooperativa Ochiul și Timpanul își făcea datoria.

Tanti Fira jură, scuipându-și în sân, că Gagu își dădea și cu părerea. Doi ani a durat povestea după care Gagu a sfârșit sub roțile unei mașini. Nu se știe nici acum dacă a fost omor sau sinucidere. Cert este că animalul trebuia să aibă un urmaș. Și așa am fost investită eu.

“Să nu spui niciodată ce auzi aici că te omor!”. Jur că la vremea chiar o credeam în stare…mai ales după moartea suspectă a puricosului.

 

Baza Sportivă

Casa noastră era penultima de pe partea dreaptă, cum te duceai spre Baza Sportivă „Grivița Roșie”. Căci da, aveam și bază sportivă. Nu am văzut pe nimeni jucând ceva acolo pentru că “orășenii” care lucrau, probabil, la Fabrica Grivița își împrejmuiseră câte un petec de pământ în interiorul bazei și cultivau roșii, castraveți și ardei. Unii mai curajoși abordaseră și capitolul vinete. Veneau în fiecare duminică cuminți și își udau recoltele. Chiar la intrarea în Bază era un puț al ICAB-ului (Întreprinderea de apă-canal Bucureşti), înconjurat de un teren de vreo 200 de metri pătrați. Ei, acolo era stat în stat. Tanti Silvia și cu soțul din dotare (paznic la ICAB) reușiseră să facă monopol. Împrejmuiseră totul cu plasa de Sibiu și cultivau din primăvară până-n toamnă.

Baza Sportivă era și locul de trecere al nostru, al copiilor, spre ștrand. Mă rog, mult spus, ștrand. Era Râul Colentina care trecea pe acolo și în care ne scăldam. Evident, avându-i în cap pe toți înaintașii noștri care, conform informațiilor clanului,  se înecaseră de-a lungul timpului: al lui Gică, al Mitei, al lui alde Ionel și alți “al lui” și “al ei”. Mai aveam o variantă de drum, dar ultima oară când am folosit-o, puteam să jur că se ridicase din criptă fantoma băiatului lui Nea Gică care se înhăitase cu fantoma fetei Mitei și mergeau și ele în aceeași direcție cu noi.

“Ți-am zis că o să te știe toată mahalaua dacă mergi prin cimitir?”, a răcnit încă o dată…

Și, culmea, mahalaua chiar mă știa…

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.