Filipescu, primarul care a adus tramvaiul electric

„Curajos până la temeritate, excesiv de pătimaș, violent ca un tigru și bun ca un copil”, îl descria Octavian Goga pe Nicolae Filipescu, în „Însemnări din zilele războiului nostru”.

Nicolae Filipescu (5 decembrie 1862, București – 30 septembrie 1916, București), a fost unul dintre cei mai combativi oameni politici de la cumpăna veacurilor XIX-XX, atât în discursurile parlamentare cât și în stradă, şi totodată edilul în timpul căruia, pe străzile Bucureștiului, a circulat pentru prima dată un tramvai electric.

Vlăstarul a două mari familii boierești, ca fiu al lui Grigore Filipescu și al Anastasiei Rosetti, Nicu Filipescu a urmat școala primară în Capitală, iar liceul la Geneva, în Elveția. Şi-a continuat studiile la Paris, unde a devenit doctor în drept. Reîntors în ţară, începe să activeze pe plan politic şi se alătură tinerilor conservatori. La doar 30 de ani, Filipescu pune bazele ziarului „Epoca”, la care au colaborat, printre alții: I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuță, Titu Maiorescu şi Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Tot la 30 de ani, mai exact pe 9 februarie 1893, Filipescu este ales primar al Capitalei de 22 dintre cei 24 de membri ai Consiliului orășenesc, iar pe lista de prioriltăţi s-au aflat, încă de la început, reorganizarea serviciilor primăriei și recrutarea de personal calificat. De asemenea, a înființat „Buletinul Statistic Lunar al Orașului Bucuresci”, considerând că este nevoie de date concrete care să descrie situația reală a Capitalei. Acesta cuprindea informații despre căsătorii, decese, boli infecțioase, numărul persoanelor din penitenciare etc.

În timpul mandatului său, pe străzile Bucureștiului, a circulat pentru prima dată un tramvai electric (9 decembrie 1894). Simbol al modernității, tramvaiul cu numărul 14 circula pe „Marele Bulevard”, pe linia Cotroceni-Obor.

„Era alimentat de centrala electrică de la Grozăveşti, pusă în funcţiune în 1889. Pornea din faţa acesteia, străbătea bulevardul deschis de Pache Protopopescu în 1888 (Kogălniceanu-Elisabeta-Carol-Pache) şi întorcea la început în faţa actualei Şcoli Iancului, apoi la biserica Iancu Vechi (Agricultori-Mătăsari), după aceea dincolo de Piaţa Iancului, în faţa ţesătoriei de azi (pe strada Sătucu, actuala At. Ionescu). Parcul de tramvaie avea 8 vagoane-motor şi 8 remorci”, relata Parusi în „Cronologia Bucureştilor”.

A înființat apoi noi linii de tramvai în Capitală. Mai mult, s-a asigurat că orașul va fi iluminat cu gaz și electricitate.

Încă din primele ale luni lui 1894, Filipescu a împrumutat cinci milioane de lei, folosind banii pentru extinderea rețelei de canalizare – extrem de importantă pentru igiena Bucureștiului -, pentru dezvoltarea alimentării cu apă potabilă, pavaje, construcția de hale sau piețe. În plus, a ridicat trei școli și a înființat patru posturi de pompieri în zone diferite ale Bucureștiului. Tot atunci s-a început construcția Halei Traian şi a Observatorului Astronomic.

În octombrie 1895, Filipescu pleacă de la Primăria București și își continuă cariera politică. Înainte de a pleca, însă, construieşte şi o baie publică, pentru oamenii de rând, pe strada care acum se numește Ienăchiţă Văcărescu. Baia populară avea un bazin uriaș cu apă rece, dar și cabine cu băi calde și dușuri, separate pentru bărbați și femei, iar prețul biletului de intrare era de 10 bani.

Nicolae Filipescu a mai fost, pe rând, ministru al Domeniilor şi Agriculturii (iulie 1900 – februarie 1901 şi octombrie 1912 – aprilie 1913) şi ministru de Război (decembrie 1910 – martie 1912).

Este cunoscut ca un luptător pentru idealul naţional, numeroase acţiuni ale sale având drept ţintă convingerea guvernului Ion I.C. Brătianu că România trebuia să intre în război de partea Antantei, pentru unirea tuturor teritoriilor locuite de români.

Nicolae Filipescu a încetat din viaţă la numai 54 de ani, în urma unui stop cardiac, fără a-şi vedea împlinit idealul pentru care militase o viață întreagă: Marea Unire a tuturor românilor.

autor: Monica Cosac