bucuresti centenar - grigore antipa

Grigore Antipa, orfanul ajuns mare savant

Pe 3 noiembrie 2018, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii, împlineşte 184 de ani de la înfiinţare. Este cel mai mare muzeu de istorie naturală din România şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate „baze de date”, prin colecţiile sale, la nivel mondial.

Înfiinţat încă din 1834, la iniţiativa fratelui domnitorului Alexandru Ghica, Marele Ban Mihalache Ghica, muzeul a fost organizat şi a ajuns la acest nivel graţie celui care l-a condus timp de mai bine de jumătate de secol (51 de ani), marele savant Grigore Antipa.

Fiu al avocatului Vasile Antipa şi al Zoiţei Nicolau, Grigore Antipa (1867-1944) s-a născut într-o mahala cosmopolită din Botoşani. La numai 7 ani, rămâne orfan de ambii părinţi, fiind crescut şi educat în continuare, împreună cu fratele său Nicolae, de un unchi din partea mamei.

A urmat învăţământul primar în oraşul natal, iar între anii 1878-1885 a studiat la Institutul Academic (Institutele Unite) din Iaşi, unde a fost coleg cu Emil Racoviţă, apoi s-a înscris la secţia de Ştiinţe Naturale a Facultăţii de Ştiinţe şi Medicină a Universităţii din Iaşi. A obținut o bursă regală şi a plecat să studieze în Germania. Acolo l-a întâlnit pe principele Albert I de Monaco supranumit „principele savant” sau „principele navigator”, fondator al unor institute de cercetări și muzee oceanografice în Franța și Monaco, care l-a îndemnat să se dedice studiului faunei și ihtiologiei Mării Negre. Finalul anilor ’80 este perioada vieţii în care „micuţul şi îndesatul Antipa, un băiat extrem de înzestrat şi de drăguţ” – după cum îl descria renumitul profesor german Ernst Haeckel – îşi găseşte cu adevărat calea în lumea ştiinţelor naturale.

Astfel, copilul vitregit de soartă din mahalaua armenilor, evreilor şi românilor de la Botoşani, ajunge un adevărat pionier pentru ştiinţa românească. Naturalist, biolog, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog, bioeconomist, profesor universitar de talie mondială, Grigore Antipa este considerat unul dintre fondatorii a diferite ramuri ştiinţifice în România.

O echipă perfectă

În 1899, Grigore Antipa se căsătoreşte cu Alina (Alexandrina) Antipa (1873-1944), fiica generalului Zaharia Petrescu, care i-a fost întreaga viaţă un ajutor competent şi de nepreţuit în organizarea muzeului.

La 24 mai 1908, noul sediu al Muzeului de pe strada Kiseleff îşi deschide porţile în prezenţa familiei regale, cu o imagine unică la acea dată. Pentru prima dată în lume, muzeul din Bucureşti expunea dioramele – acele vitrine tridimensionale, în care speciile erau prezentate pe categorii de habitate, în posturi naturale şi proiectate pe un fundal pictat. Succesul de care s-au bucurat dioramele a făcut ca acest mod de prezentare să fie un exemplu urmat în toată lumea.

Alina Antipa a fost consilierul principal al soţului ei în aranjarea vitrinelor, mai ales în ceea ce priveşte aspectul estetic al acestora. Împreună, ei au clădit de-a lungul anilor „un Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”, aşa cum şi-a dorit Grigore Antipa. Ca semn de recunoştinţă pentru activitatea sa, începând cu anul 1933, Muzeul de Istorie Naturală îi poartă numele.

Grigore Antipa a murit pe 9 martie 1944, la vârsta de 77 de ani, în urma unui atac de cord. Deşi pe urne au acelaşi an de deces, cei doi soţi nu au murit împreună. Alina Antipa s-a sinucis la o zi după ce a aflat vestea morţii soţului ei, de care o lega o prietenie şi o căsnicie de peste 44 de ani.

Se spune că Grigore Antipa a exercitat o fascinaţie aparte pentru toţi cei care l-au cunoscut: a fost prieten cu trei monarhi, cu zeci de oameni de ştiinţă de talie mondială, dar şi numeroşi oameni de cultură români. „De unde izvorăşte vraja în cazul lui Antipa? (…) Acest septuagenar erudit şi preocupat de rezolvarea până şi a celor mai adânci probleme ale firii şi-a păstrat până astăzi o inimă de copil. Iată tot secretul! Normal e să-ţi fie dragi copiii, normal e să-ţi fie drag Antipa. Să fie mulţi cu aşa inimă şi omenirea ar fi mai bună. Zadarnică dorinţă. Deşartă speranţă. Antipa rămâne o rara avis“, scria Constantin Meissner, membru al Academiei Române, în 1938.

autor: Monica Cosac

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.