monumentul medicilor militari - bucuresti centenar

Monumentul medicilor militari

Monumentul este opera sculptorului Teodor Burcă și se află în apropierea Gării de Nord din București, pe strada Institutul Medico Militar nr. 3-5, în  curtea instituției.

Teodor Burcă a fost un sculptor monumentalist. A trăit între anii 1889–1950 și s-a remarcat prin monumentele realizate în perioada interbelică dedicate primului război mondial.

Elev al lui Dimitrie Paciurea a studiat la Viena și Paris lucrând cu adevărate personalități ale sculpturii precum Meitzner, Verlle sau Ernest Dubois. A organizat expoziții personale în anii 1920-1922, 1924 și 1926.

A expus în anul 1931 și la salonul artiștilor francezi. Începând cu anul 1934 a fost custodele Pinacotecii Municipiului București. Dintre operele sale amintim: Monumentul lui Tudor Vladimirescu din București, Monumentul eroilor din Drobeta Turnu Severin, Monumentul vânătorilor de munte din Târgu Neamț, Statuia grănicerului din Fălticeni.

Statuia medicilor militari a fost turnată în anul 1920, în fabrica V.V. Rășcanu și înfățișează un personaj alegoric feminin în costum popular românesc purtând pe cap o coroană.

În mâna stângă poartă un buchet de frunze de laur, în mâna dreaptă o frunză de laur, iar la picioare se află o cască de luptă a armatei române din timpul Primului Război Mondial. Pe soclul din piatră  bogat ornamentat, în cele patru colțuri, sunt amplasați patru vulturi cu aripile întinse.

La bază, se află câte o placă de bronz reprezentând aspecte din timpul Primului Război Mondial în care s-au remarcat medicii militari (ambulanțe, îngrijirea răniților).

autor: Alin Saidac

sursa foto: Institutul Național al Patrimoniului

monumentul medicilor militari - bucuresti centenar

monumentul medicilor militari - bucuresti centenar

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.