tramcarele lui blandu - bucuresti centenar

Tramcarele lui Blându

„Gemete sfâşietoare de osii neunse, văicăreli de arcuri, pocnete de bice, sunete de alarmă ale trompetelor care cântau pe toate tonurile şi duruit de roţi”. Așa este descrisă, de către Dimitrie Anghel, în volumul „Alaiul vechiturilor”, apariția tramcarelor pe străzile Bucureștilor de odinioară.  

Pentru noi, tramvaiul tras de cai este o imagine idilică, însă pentru bucureștenii anilor 1900, tramcarele – așa cum erau denumite acele vagoane trase de cai – au reprezentat o noutate controversată: unii le-au lăudat, alții le-au detestat.

Spre finalul secolului al XIX-lea, la insistențele lui Toma Blându – un negustor foarte popular în oraş datorită faptului că făcea comerţ cu închirierea de trăsuri la preţuri moderate – și ale unui alt comerciant, Ștefan Mihăescu, Societatea de tramvaie a solicitat Primăriei să pună în circulaţie, pe anumite trasee, unde încă nu erau instalate linii de tramvaie, această serie de vehicule numită tramcare.

Și, în ciuda protestelor vehemente ale birjarilor, care se temeau că-și vor pierde mușteriii din cauza „concurenţei” noilor atelaje, municipalitatea a dat aprobare Societăţii de tramvaie pentru patru tramcare, lui Toma Blându i-a aprobat tot patru, iar lui Ştefan Mihăescu două. Mai mult, s-a decis ca cele 10 utilaje să circule pe un singur traseu (Piaţa Sfântul Gheorghe – Strada Lipscani – Calea Victoriei – Calea Griviței – Gara de Nord), după un anumit program, taxa pentru o călătorie fiind de 15 bani.

Au fost puse în circulaţie, pentru prima dată, la 1 iulie 1891 și au transportat bucureştenii pe străzile centrale ale oraşului vreme de 13 ani.

Deşi, inițial, Toma Blându avea doar patru dintre cele 10 tramcare, celebrul negustor a luat în exploatare utilajele şi de la ceilalţi proprietari, rămânând el singur antreprenor pe aceste vehicule mari, „de tinichea”, cu roţi de oţel și cu bănci acoperite cu catifea roşie. Așa că bucureştenii le-au denumit „tramcarele lui Toma Blându”.

Tramcarele au circulat prin Capitală până în 1904 când, în urma unei convenţii cu Societatea de tramvaie, Toma Blându le-a retras, cedându-le instituţiei. Aceasta le-a aruncat pe un teren viran din zona Obor, care a devenit un fel de cimitir al tramcarelor. Tramvaiele acestea trase de cai au fost apreciate de mulți bucureșteni, care le-au considerat foarte utile, însă cei care locuiau la stradă, pe traseul tramcarelor, au urât aceste „vehicule-problemă”.

autor: Monica Cosac

sursa foto: Muzeul RATB

tramcarele lui blandu - bucuresti centenar

tramcarele lui blandu - bucuresti centenar

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *