Parcul tineretului - bucuresti centenar

Parcul construit pe groapa de gunoi

Cu cele circa 200 de ha ale sale, Parcul Tineretului este în prezent parcul cu cea mai mare întindere din București, o oază de verdeață și aer curat pentru locuitorii din sudul Capitalei.

Sute de copii se joacă zilnic aici, tinerii fac jogging, fac plimbări romantice sau ies cu bicicletele, iar familiile merg, în weekend, să facă un grătar în spațiile special amenajate. Puțini sunt cei care știu, însă, că acum o jumătate de secol aici era o mare groapă de gunoi, iar singurii oameni care se încumetau să treacă prin această zonă erau gunoierii și nevoiașii mahalalelor, care veneau să scotocească printre resturile netrebuincioase bucureștenilor.

Pe la începutul secolului XX, aici era Valea Plângerii, în mijlocul căreia se afla mlaștina Cocioc, o mocirlă acoperită cu tot felul de mizerii, câini morți și oase putrede. „În mijlocul văii s-a format un adevărat munte de gunoaie. O regiune întreagă de gunoi, râușoare, pante, sinuozităti de gunoi, o suprafață imensă din terenul Capitalei este acoperită cu cele mai scârnave imundități”, relata un reporter al revistei „Realitatea Ilustrată”, în 1930.

În 1933, autoritățile decid să facă ceva nemaivăzut, dar repede și fără prea mare bătaie de cap. Așa că au netezit mormanele de gunoaie și au amenajat trei pârtii de schi în Valea Plângerii, una pentru începători, una pentru grupa de perfecționare și una pentru săniuță.

În „Planul Director de Sistematizare al Bucureștiului” din 1935, autoritățile propun realizarea unui mare „pâlc de verdeață”, compus din „terenurile comunale și cele particulare dintre calea Șerban Vodă, calea Văcărești, șos. Olteniței, cuprinzând Valea Plângerii, dealul Piscului și al Văcăreștilor”.

Însă, cinci ani mai târziu, în prag de război, Valea Plângerii este concesionată prin contract Uzinelor Comunale București, pentru a fi groapă de gunoi 25 de ani, urmând ca abia după aceea să fie transformată în parc.

Amenajarea parcului numit provizoriu „Bucur-Parc” a început în 1965, după planurile arhitectului Valentin Donose, iar lucrările au durat până în 1974. Planurile erau generoase, se vorbea în presa vremii despre „cea mai mare zonă de recreere din Capitală”, însă niciodată nu au fost duse, în totalitate, la îndeplinire.

Dar au fost „stârpite bălăriile, drenată balta, secate mocirlele”, iar diferențele mari de nivel (de până la 16 m) au necesitat o modelare a terenului pentru a se putea pune în valoare oglinda lacului Tineretului, întins pe 13 hectare. Amenajarea de bază a parcului a durat numai 8 luni realizându-se prin munca „patriotică” a tinerilor. Tot în 1974 a fost inaugurată și Sala Ioan Kunst Ghermănescu (fosta Sală Polivalentă), care era destinată unor acțiuni culturale și competițiilor sportive.

În anii ‘80, parcul a fost extins către est, odată cu construcția Palatului Pionierilor și Șoimilor Patriei (în prezent, Palatul Național al Copiilor).

Pe o colină din Parcul Tineretului, (înspre str. Șerban Vodă), se află Crematoriul Cenușa, inaugurat în 1928, care a fost declarat monument istoric din 16 iunie 2011.

autor: Monica Cosac

sursa foto: Mihai Petre

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *