parcul izvor - bucuresti centenar

Parcul Izvor, ridicat pe locul unei vechi mănăstiri

Parcul Izvor este unul dintre parcurile mai noi ale Capitalei. Acesta nu a fost amenajat, ca alte parcuri din București, pe locul unor foste mlaștini, sau gropi de gunoi, ci pe locul unde, până acum trei decenii, se afla una dintre cele mai vechi mănăstiri din țară – o biserică ctitorită de Mihai Viteazu, precum și un important sit arheologic datând de câteva mii de ani.

Înainte de 1985, pe locul actualului parc se găsea dealul Mihai-Vodă, pe care se înălța Mănăstirea Mihai Vodă. Prin planul de modernizare a Bucureștiului și de realizare a Centrului Civic, dealul a fost nivelat și chiliile, zidul și alte anexe ale mănăstirii au fost demolate.

Aceeași soartă ar fi avut și Biserica Mihai-Vodă, dacă intelectualii vremii nu ar fi protestat și trimis memorii către mai multe instituții. Pentru a face loc Casei Poporului și spațiilor verzi din jurul acesteia, dar și pentru a-i mulțumi pe protestatari, persoanele de decizie ale regimului au ajuns la un compromis și anume: mutarea bisericii, împreună cu clopotnița, de pe dealul pe care a fost ctitorită de Mihai Viteazul. Prin urmare, edificiul a fost translatat spre est, în pantă, pe o distanță de 289 m, până pe strada Sapienței, unde a fost ascuns vederii, după niște blocuri. Dar a fost salvat!

Din păcate, celelalte clădiri de pe deal au fost demolate, inclusiv Palatul Arhivelor Statului, care fusese reclădit în anii 1900-1916, după planurile arhitecților Petre Antonescu și Cristofi Cerchez. A fost distrus inclusiv situl arheologic cu vestigii din epoca bronzului, aflat în curtea mănăstirii. Lângă mănăstire se aflau și vestigiile Curții Noi (denumită și Curtea Arsă, după incendiul din 1812), ridicate de fanariotul Alexandru Ipsilanti, care au fost și ele distruse iremediabil.

În partea dinspre podul Hașdeu al actualului parc Izvor (intersecția dintre Splaiul Independenței și Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu), se afla și Institutul de Chimie Teoretică din cadrul Universității din București. Clădirea cu trei etaje a căzut la cutremurul din 4 martie 1977. Rămășițele facultății au fost demolate și clădirea nu a mai fost reconstruită.

Pe locul fostului deal, de-acum nivelat, regimul comunist dorea să construiască o mare sală de conferințe și de recepții, însă după ‘89 proiectul a fost abandonat, iar locul a rămas la stadiul de „maidan”.

„Maidanul” a devenit Parcul Izvor în anii ’90, când aici sunt asfaltate câteva alei și sunt plantați copaci. În mai 2010, Primăria Capitalei a amenajat în Parcul Izvor un loc de joacă pentru copii, pe o suprafață de 2.400 de metri pătrați, în care se află și un castel în miniatură, numit „Parlamentul Copiilor”.

autor: Monica Cosac

sursa foto: Babu/wikipedia

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.