Paulescu, românul care a descoperit insulina

Medicul și fiziologul Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931) este unul dintre românii care au contribuit la evoluția omenirii: a descoperit hormonul secretat de pancreas – numit mai târziu insulină – care este utilizat și astăzi în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieți, însă recunoașterea internațională a meritelor lui Paulescu a venit la decenii bune după moartea sa.

S-a născut la 8 noiembrie (11 noiembrie, potrivit altor surse) 1869 în București, pe Calea Moșilor, părinții fiind Costache Paulescu, de profesie negustor și Maria Paulescu (născută Dancovici). După ce termină liceul la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), în 1888, Nicolae C. Paulescu pleacă la Paris să studieze medicina. În capitala Franței, obține titlul de Doctor în Medicină (1897) cu teza „Cercetări asupra structurii splinei”, dar și titlul de Doctor în Științe (1899). În anul 1900 se reîntoarce în țară și este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină Internă de la Spitalul St. Vincent de Paul din București.

Nicolae Paulescu a făcut cercetare în domeniul fiziologiei, în special în metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului, coagularea sângelui, mecanismul morții subite ș.a. În 1916, Nicolae Paulescu a izolat substanța pe care a numit-o pancreină (azi considerată a fi insulină), injectând extractul său în vena jugulară a unor câini diabetici și observând că glicemia lor patologică a revenit temporar la normal. La puțin timp după terminarea acestor experimente, Paulescu a fost nevoit să întrerupă cercetările din cauza războiului. Însă după război, începând cu iulie 1921, savantul român publică patru articole în care își descria cercetările, ultimul dintre ele, cel mai detaliat, apărând la finalul lunii august 1921.

În baza acestor articole, care încununau stăruințele și munca de trei decenii a lui Nicolae Paulescu, și cu sprijinul multidisciplinar (biochimiști) de care savantul român n-a beneficiat, doi canadieni au reușit să izoleze și să purifice insulina, iar apoi să o folosească în tratarea unui pacient. Canadienii și-au publicat descoperirea tot în vara lui 1921.

În anul 1922, Paulescu a obținut brevetul de invenție acordat de Ministerul Comerțului și Industriei din România, însă laurii și Premiul Nobel au ajuns la cei doi „eroi” canadieni: Frederick Banting si Charles Best. Paulescu a făcut mai multe plângeri și a cerut constituirea unui tribunal internațional, care să judece fraudele științifice, dar fără succes.

Bolnav de cancer, Nicolae Paulescu moare neîmpăcat, pe 17 iulie 1931, la 61 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Bellu.

După aproape 40 de ani de la moartea savantului, cercetătorul scoțian Ian Murray întreprinde o campanie pentru restabilirea adevărului privind descoperirea insulinei. Răspunzând campaniei, Comitetul Nobel recunoaște meritele lui Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, este deplânsă situația, dar este exclusă o „reparație oficială”, care ar fi presupus și importante despăgubiri materiale. Banting și Best sunt numiți în continuare „descoperitorii insulinei”.

„Lui Paulescu, distinsul om de știință român, i s-a acordat o recunoaștere insuficientă. Când echipa din Toronto își începea cercetările, profesorul român reușise deja să extragă hormonul antidiabetic din pancreas (insulina – n.a.) și să-i demonstreze eficiența în reducerea hiperglicemiei diabetice”, scria Ian Murray într-un articol din 1971.

În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.

autor: Monica Cosac