minerii bucurestiului - bucuresti centenar

Prima „intrare” a minerilor în București

Puțină lume mai știe azi că pentru construcția metroului bucureștean au fost aduși mii de mineri din Valea Jiului. Aceștia au venit în Capitală abandonând totul acasă și s-au mutat cu totul aici. Mulți dintre ei au locuit în cămine de nefamiliști sau în barăci și rulote în organizările de șantier, alții au închiriat sau au cumpărat apartamente.

Pe șantierul de pe Bulevardul Camil Ressu, de pe Magistrala 3, s-a format chiar o mică colonie de mineri, cu tot ce înseamnă asta. Cu o mică grădină de legume, cu răsaduri de roșii, cu cotețe de găini și cuști de iepuri. Cum intersecția a fost integral închisă, spațiul le era mai mult decât suficient.

Deși nu mai lucrau în minele de cărbune, le-a fost păstrat statutul de mineri de subteran. Cu toate sporurile aferente.

„Tot mineri am rămas, chit că nu mai coboram sute de metri cu liftul în subteran. Leafa era aceeași, dar programul și munca nu mai erau aceleași. Aici era parfum. La tunelul pentru metrou puteam munci și în papuci de casă. Nu mai era nimic periculos. Nu mai exista pericolul exploziilor de la acumulările de gaz metan, nu mai exista nici pericolul surpărilor. În realitate noi nu mai eram mineri, ci constructori, dar tot mai aveam statut de mineri”, spunea pentru revista Flacăra un fost miner de la Lupeni.

„Eu am venit în București cu tot cu familie, în 1983, pentru Magistrala a doua. Am doi copii, imediat au fost primiți la școală și deși am locuit inițial într-un bloc de nefamiliști de pe Bulevardul Fizicienilor, în nici jumătate de an am primit și buletin de București. După doi ani, ne-au mutat punctul de lucru la Piața Matei Ambrozie și am locuit în barăcile de pe șantier. Eu eram încadrat ca miner, nevasta era angajată ca paznic. Câștigam bani mulți. Nu plăteam nici chirie, nici întreținere. Așa am reușit să strângem ban peste ban și ne-am cumpărat cu banul jos un apartament cu trei camere. Așa ceva ce nu aș fi visat niciodată la Lupeni”, mai spunea fostul miner.

Desigur, au existat și incidente. Unul din ele s-a petrecut în Duminica Paștelui din anul 1987.

„Era Paștele, noi minerii, am făcut o masă mare chiar în șantier, dar departe de punctul de lucru. Deși era Sărbătoare, Partidul ne făcuse program, de-al dracu’, doar ca să nu sărbătorim. Dar nouă nu ne-a păsat. Practic, nu a muncit nimeni în ziua aia. Ei bine, pe la prânz, noi eram binișor abțiguiți de la băutură, ne-am trezit cu o inspecție pe șantier de la Partid. Vreo zece inspectori, secretari, tot felul de securiști, fix la masa noastră. “Treceți imediat la treabă! Sper că nu ați consumat alcool!”, a urlat unul mai șef dintre ei. Un coleg s-a speriat atât de tare încât s-a urcat imediat într-un excavator și a lovit cu cupa un transformator electric. A fost ditamai bubuitura, a căzut curentul în tot șantierul plus blocurile din jur. Haios a fost că unul de la partid s-a speriat atât de tare încât a căzut în fund într-o groapă plină cu noroi. Era plin de glod din cap până-n picioare. “Uite cum te bate Dumnezeu!”, i-am strigat eu. Nici nu știu cum de am avut curajul să zic asta. Mi-a fost teamă că mă și arestează. Însă nu am pățit nimic deși am stat multe săptămâni cu frica-n sân, dar mereu râdeam de ștabul care a căzut în noroi”, povestea minerul.

autor: Monica Cosac

sursa foto: iiccr.ro, Agerpres

minerii bucurestiului - bucuresti centenar

minerii bucurestiului - bucuresti centenar

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.