Primarul polonez
Puțini știu că, într-o foarte scurtă perioada de timp, februarie – aprilie 1923, primarul Capitalei a fost străbunicul fostului președinte al Poloniei Lech Kaczynsky, decedat în urma unui accident aviatic deasupra Rusiei, la 10 aprilie 2010.
Julian Skupiewski a fost, în primul rând, unul dintre cei mai cunoscuți medici la acea vreme din București și un prieten apropiat al lui Carol al II-lea.
Un scurt istoric al familiei și al carierei sale merită amintit. Strămoșii lui erau de origine nobilă, menționați în documente începând din secolul al XVI-lea. Tatăl viitorului primar, Jozef Julian Belina-Skupiewski, s-a mutat în București, împreună cu familia sa, din cauza insurecției din 1863 declanșate de tinerii polonezi împotriva înrolării în Armata Imperială Rusă.
În capitala de pe Dâmbovița s-a format tânărul Julian Skupiewski. A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr”, apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină, specializându-se în ginecologie, obstetrică și chirurgie. Tot aici a obținut și titlul de doctor în medicină și chirurgie, în 1902, ulterior devenind asistentul prof. dr. Constantin I. Angelescu la spitalul Filantropia.
În timpul Primului Război Mondial a organizat și condus toate spitalele pentru răniții veniți de pe front, din împrejurimile Capitalei, iar după ocupația germană, s-a întors la Filantropia la cârma secției de chirurgie, în absența prof. dr. Ernest Juvara, la sfârșitul războiului.
A devenit unul dintre cei mai cunoscuți medici din acele vremuri mai ales pentru eforturile sale, timp de 10 ani, de a transforma maternitatea de pe Calea Griviței în spital specializat cu 45 de paturi, spital care a fost distrus în bombardamentul din 7 mai 1944.
În timpul mandatului său de primar al Capitalei a avut loc inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar de pe Bulevardul Regina Elisabeta, construcție începută cu mai bine de 10 ani în urmă, în 1912, și a fost votată noua constituție a României, la 26 -27 martie 1923.
Julian Skupiewski a fost căsătorit cu Zofia Ajdukiewicz, fiica cunoscutului pictor Tadeusz Ajdukiewicz. Au avut un singur copil, Kornelia Zoe, măritată cu Wincenty Jasiewicz, în Polonia, după divorțul părinților. Colonelul Wincenty Jasiewicz și Kornelia Zoe au avut trei băieți și o fată, Jadwiga, mama fostului președinte al Poloniei Lech Kaczynsky.
Renumitul medic și primar polonez al Capitalei Julian Skupiewski a murit de cancer osos la 10 martie 1949 și a fost înmormântat în cripta familiei nobile Skupiewski, blazonul Belina, alături de tatăl său și frații mai mari, cea de-a doua soție, Helena, și ginerele Wincenty Jasiewicz, în Cimitirul Bellu Catolic.
autor: Monica Cosac
sursa foto: Biblioteca Academiei Române
Lasă un răspuns