venera vasilescu - bucuresti centenar

Venera Vasilescu

„Sunt sportivi care au mai multă priză la public decât alţii şi eu am făcut parte din această categorie. Dar oamenii sunt uitaţi. Vremea nu iartă…” Sunt cuvintele Venerei Vasilescu, una dintre cele mai valoroase şi mai iubite cicliste pe care le-a avut România. Extrem de apreciată la vremea ei, dar aproape uitată astăzi.

Venera Vasilescu a practicat ciclismul, motociclismul, schiul şi tirul. Descindea dintr-o familie de nobili saşi Von Krauss, dar nu vorbea despre originile ei. În comunism, era periculos să se ştie că are rădăcini aristocrate, iar originea germană trebuia şi ea mai degrabă ascunsă, pentru că mulţi saşi erau deportaţi în Uniunea Sovietică. La 16 ani a participat la prima sa cursă de ciclism, la Braşov. Era în 1948. Marin Niculescu, antrenorul lotului de ciclism al României, a văzut-o şi a exclamat: „Măi fată, tu ai talent!” Iar ea şi-a pus în minte să facă performanţă. În 1950 a venit în Bucureşti şi a ajuns să concureze din partea echipei Dinamo, fără să fie angajată oficial, din cauza „originii sociale nesănătoase”. Când a câştigat prima dată în faţa unei rusoaice, Venera Vasilescu nu s-a putut bucura din toată inima. Se temea că va fi arestată, pentru că se zvonea că nu era bine să-i baţi pe ruşi. Spre surprinderea ei însă, a fost fost felicitată şi angajată oficial la Dinamo.

La 10 septembrie 1953 a realizat, pe velodromul Dinamo din Bucureşti, un record mondial la 500 m de pe loc, cu timpul de 37 de secunde şi 8 sutimi. Recordul mondial în proba de velodrom a rămas multă vreme necunoscut, pentru că Federaţia Română de Ciclism nu l-a anunţat la Federaţia Internaţională de la Paris. Dar asta nu a oprit-o pe Venera vasilescu să obţină noi performanţe.

În perioada 1950-1955 a câştigat 28 de campionate naţionale de ciclism. Împreună cu Aurelia Drăghici, a ocupat locul al doilea pe echipe la Festivalurile Mondiale ale Tineretului de la Bucureşti şi Moscova. În 1953, anul în care a devenit campioană naţională la ciclo-cros şi ciclism fond, Venera Vasilescu a parcurs, cu bicicleta, la concursuri şi antrenamente, un total de nu mai puţin de 2.650 de kilometri.

A concurat cu succes în întrecerile de motociclism de viteză pe şosea şi de motocros, egalând performanţele bărbaţilor. Pentru performanţele sale, primit titlul de Maestră a sportului, la ciclism şi motociclism. A fost faimoasă în epocă şi şi-a câştigat admiraţia românilor, pentru dârzenia de a nu pierde în favoarea adversarelor din Uniunea Sovietică.

Autor: Ana Iorga

sursa foto: poianamosnenilor.wordpress.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.