22 de fotografii despre București

Liana Popa – blogger

Când am acceptat să scriu despre locul favorit din oraș, credeam ca va fi simplu. Sigur aveam unul, doar că nu mă prea gândisem la el. Ei bine, în fața foii albe și a termenului limită, lucrurile nu mai erau așa de simple.

Stau de 22 de ani în București. În toamnă, se fac 23. Și deși a fost dragoste la prima vedere – întâmplată cu ceva ani înaintea venirii mele definitive aici – astăzi lucrurile stau ca într-o căsnicie ce poate trece uneori drept banală, alteori ca o relație de invidiat.

Nu, nu-mi plac toate la București. Dar nici nu cred că sunt relații – fie ele cu orașe, oameni, cărți sau partituri muzicale – unde să-ți placă chiar totul.

Aici e locul unde s-au întâmplat multe „prima oară”. Nu-s toate cu zâmbete, dar toate au lăsat ceva urme. Și chiar zâmbete, deși uneori ceva cam amare. E locul cu prieteni și de unde au plecat prieteni. Sunt străzile ce au încă parfum de studenție, bulevardele pe care am condus prima dată, parcurile cu picnicuri zgomotoase între fete sau cu plimbări serioase în 2. Sunt blocurile gri în care s-au petrecut clipe strălucitoare, cafenele luminoase cu discuții negre, camerele mici unde s-au pus la dospit planuri uriașe. E madlena mea cu miros de cărți, tei, cafea și un strop de umezeală. Uneori și de paste.

Și deși ne cunoaștem destul de bine, câteodată îmi place să mă uit la el ca și cum îl văd pentru prima dată. Îmi întind gâtul spre ferestrele clădirilor prea puțin privite, mă amestec printre turiștii din Centrul Vechi, mă opresc în cafenele doar pentru un strop de odihnă, îi vizitez muzeele sau îmi dau voie să mă pierd pe străzile sale.

Cel mai drag loc din București? În sacul cu amintiri stau înghesuite, unele peste altele, tot soiul de imagini: palmierii din patiseria PaniPat de lângă Scala unde obișnuiam să mă opresc uneori în drum spre facultate, tocurile pantofilor mei albi ce cântau pe trotuar într-o seară cam prea rece de martie, înghesuiala din bucătăria mea de la Piața Alba-Iulia când ne adunam toate să gătim, povestim și disecam, iar și iar, aceleași fapte, Gara de Nord pe al cărei peron am cărat vise și borcane, am condus prieteni și am așteptat părți din mine, marea de mâini ridicare spre cer de la primele concerte B’ESTFEST, cafeaua la ibric făcută pe un reșou de cămin, drumul de la tramvai până la apartamentul închiriat din Pantelimon când unei prietene venite în vizită îi era teamă, acum vreo 20 de ani, să țină sacoșa în care erau adidașii ei noi pentru sală. Sunt mii se piese, unele țanțoșe, fiind sigure pe însemnătatea lor, altele fragile sau speriate, unele ciobite, alte aproape uitate… sunt și câteva încuiate bine în sertare. Mă întreb, dacă ar fi posibil să mă întorc în timp și să fac câte o fotografie pentru fiecare an, oare ce ar conține albumul meu foto cu amintiri despre București?

Nu e oarecum ciudat cum în vacanțe ne plimbăm mereu cu aparatul foto după noi, dornici să capturăm orice fărâmă din jur, dar nu prea facem asta când suntem la noi în oraș?

Liana Popa - bucuresti centenar

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *