Când drumul meu a dus la Piața Roma
Petriana Condruţ – editor
– În Centrul Vechi, vă rog. (Eram de puțin timp în București. Nu cunoșteam străzile dar am reținut repede că în fața unui taximetrist trebuie să pari sigur pe tine)
– Unde mai precis? Pe care parte să vă las? (răspunsuri mai neclare ca atunci nici eu nu am dat vreodată)
Și m-a lăsat la intrarea în Centrul Vechi, înainte de a ajunge în Pasajul Unirii. Acolo unde este statuia Lupoaicei.
Era în urmă cu nouă ani, dar zilnic trec pe acolo și îmi amintesc sentimentul pe care l-am avut la prima întâlnire.
Exact în punctul acela am făcut un salt în timp. Timpul ăla din care cred că fac cu adevărat parte. Și tot acolo mă regăsesc și azi.
A început să devină personal. Mă uit dimineata dacă au schimbat dalele, dacă au modificat ceva la fațadele clădirilor, m-am bucurat că au pus și acolo luminițe de Crăciun.
Locul meu. (Una dintre fotografii e făcută în urmă cu câteva zile. Cealaltă este veche, găsită pe internet, dar care ilustrează Piața Roma așa cum e în ochii mei)
Mult mai târziu am aflat că se numește Piața Roma (fostă Piața Sf. Gheorghe).
Da. Toate drumurile duc la Roma. Pe mine m-a dus unul dintre ele în Piața Romei.
Așa că atunci când treceți pe acolo să știți că acela e locul meu.
PS: Scurt istoric: În anul 1906, cu ocazia celebrării a 40 de ani de la încoronarea Regelui Carol I ca domnitor al României și 1800 de ani de la cucerirea romană a Daciei, municipalitatea Romei a dăruit bucureștenilor o copie monumentului roman „Lupa Capitolina”.
Apoi statuia a fost plimbată. Inițial a fost amplasată la Arenele Romane din Parcul Carol I, iar din 1908 în Piața Sfântul Gheorghe. În 1931, statuia a fost dusă pe Dealul Mitropoliei, iar 34 de ani mai târziu, în Piața Dorobanți.
În 1997 a fost mutată din nou, în Piața Romană. A stat acolo până în 2010, când municipalitatea a considerat că locul nu este destul de vizibil și a fost pusă în Piața Sfântul Gheorghe. Tot atunci numele zonei a fost schimbat în Piața Roma.
Cred că și Lupoaica și-a găsit locul.
Lasă un răspuns