Ioana Silistraru - Bucuresti centenar

Fără amintiri am fi complet deconstruiți

Ioana Silistraru, doctorand în sociologie

Locul meu preferat din București este resuscitat și reconturat din amintiri din copilărie – acum rareori mai ajung să-l văd în lumina de-atunci și dacă ajung, nu sunt la pas ci, cel mai probabil, conduc mașina. Cotroceniul este cartierul meu cel mai drag, dar într-o anume lumină de toamnă, ca atunci când mama încă mai credea că va avea o fiică grațioasă ca o lebădă și mă târa ca pe un bolovan necooperant la cursuri de balet.

Madame locuia acolo, într-o vilă din Cotroceni, nu mai știu unde, nu mai știu strada, poate Str. Dr. Carol Davila, și mi se părea o casă uriașă. La fel și sala de balet, probabil era un salon modest, dar mi se părea atunci imensă, probabil se dilata pe măsura neplăcerii mele de a fi acolo. Paradoxal, dar drumul până acolo îmi făcea plăcere și doar acum, gândindu-mă la madlenele mele, mi-am dat seama și de ce.

Am început baletul, împotriva voinței, dorinței și chiar a datelor mele fizice, într-o toamnă. Am prins una din cele mai frumoase însoriri atunci. Pentru că locuiam în Drumul Taberei (alt loc pe care nu-l mai regăsesc nicăieri și niciunde ca stare), mergeam cu troleibuzul sau un 368 (sau poate un 168?) și coboram dealul la Academia Militară, pentru a ajunge în Cotroceni. Și acolo, fix pe acel drum, îmi aduceam aminte de prima copilărie, chiar dacă nu există o suprapunere perfectă între stilul modernist al clădirii lui Duiliu Marcu și locuințele communalki sovietice de pe marile bulevarde moscovite.

Mie mi se părea că seamănă totul cu locul unde am plecat la doar câteva luni de viață și era suficient. Tot așa, dacă mă gândesc bine, sunt și casele din zona unde am locuit un timp, în Vatra Luminoasă, masive, cu curte interioară și fără balcoane, cu fațadele netede ca zidurile de închisori. Și totuși, cu poezia lor, mie-mi spuneau multe, poate și fiind primele pe care le-am văzut din cărucior.

Era landou, că-s născută în ’72, aveam landou de mușama bleumarin, mă căra mama boierește cu o pătură în cap prin frigul sovietic. Dar unde eram? Da, la locul preferat din București. Locul are de-a face cu lumina și mai puțin cu locul, de fapt, pentru că, iată, apare în mai multe cartiere. Ce voiam să spun? Fără amintiri am fi complet deconstruiți, ar fi bine dacă v-ați începe amintirile cu Bucureștiul de-acum, dacă nu le aveți. Oricând e bine, pentru că balet nu mai apucăm să facem ca în copilărie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.