Tribunul şi fânul mucegăit

„Prefer să-mi fac duşmani cari mă stimează decât amici care mă dispreţuiesc”

Sunt cuvintele lui Nicolae Fleva, unul dintre edilii care au condus Primăria Capitalei în primele decenii de existenţă ale instituţiei.

Politician, jurnalist şi avocat român, Nicolae Fleva (n. 1840, Râmnicu Sărat – d. 4 august 1920, Jideni, Râmnicu Sărat) a fost cunoscut în special pentru implicarea sa în incidente politice şi pentru un patriotism declarat, vecin cu demagogia.

Viitorul politician s-a născut într-o familie din mica boierime, iar în tinereţe a urmat Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti şi a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea din Napoli. După întoarcerea în ţară, a petrecut o perioadă ocupându-se de moşia sa din judeţul Putna, fiind interesat de agricultură şi creşterea cailor. De altfel, Fleva este cel care a introdus cursele de trap profesioniste în România şi a primit o menţiune pentru contribuţia sa la acest sport.

S-a ocupat, apoi, de construirea carierei juridice, el devenind unul dintre cei mai de succes profesionişti din domeniul juridic din anii 1870.

Era recunoscut drept un bun orator, care şi-a creat un stil politic neconvenţional, iar în discursurile sale ataca frecvent politicienii aflaţi la putere. Cu fraze şi cuvinte bine alese, precum cele de mai sus (o frază devenită faimoasă în epocă), a reuşit să obţină diferite demnităţi publice, dar a şi atras antipatia multor oameni politici ai vremii. Pentru forţa sa de a aprinde fitilul mâniei populare, cu timpul, Nicolae Fleva a devenit cunoscut susţinătorilor săi ca „Tribunul” sau „Tribunul mulţimii”.

Dar, în timp ce, de la tribuna Parlamentului mitralia în toate direcţiile, din postura de ocupant al unor funcţii publice nu mai este la fel de eficient.

Nicolae Fleva a fost primar al Bucureştiului în perioada ianuarie 1884 – aprilie 1886. În această calitate, Fleva s-a remarcat cu câteva realizări lipsite de importanţă, după cum le-au numit cârcotaşii vremii: amenajarea Pieţei Sfântul Anton (în apropiere de Hanul lui Manuc), inaugurarea localului băilor Eforiei (astăzi, fosta clădirea a Primăriei sectorului 5 de pe B-dul Elisabeta) şi donarea terenului Băneasa, unde arhitectul I.D. Berindei a construit un hipodrom modern.

Relevantă pentru stângăcia de guvernant este povestea cu „fânul”.

La doar o lună după ce devine ministru al Agriculturii şi Domeniilor Regale, în primăvara anului 1899, Fleva se trezeşte că trebuie să gestioneze o criză: din cauza secetei, vitele agriculturilor mureau pe capete. Specialiştii îl sfătuiesc să dispună să fie cumpărat mei şi să se strângă trestie şi papură. Tribunul, însă, e de altă părere şi trimite doi emisari oficiali, care să cumpere – ca simpli particulari – tot fânul pe care-l găsesc în străinătate. Rapid-rapid, aceştia achiziţionează 9.000 de vagoane de baloţi de fân, de la Seghedin şi de la Braşov. Negustorii, însă, văzând că e grabă mare, cresc imediat preţul şi, în plus, în baloturile de fân bagă trestie, scaieţi şi gunoaie. La asemenea grabă şi cantitate, baloturile nu mai pot fi controlate, astfel că şiruri întregi de vagoane cu fân mucegăit au intrat în ţară. Adversarii lui Fleva au susţinut atunci că a fost vorba de corupţie, alţii au vorbit de incompetenţă. Cert este că, deşi s-a dovedit un exemplar critic al felului în care fusese administrată ţara, s-a dovedit dezastruos când a trebuit să administreze el.

Autor: Monica Cosac

sursa foto: D. William – Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi