bogdana paun - bucuresti centenar

Gara de Nord

Bogdana Paun – PR manager Castelul Bran

Maternitatea era în Moldova, blocul, în care am locuit 19 ani, în Muntenia. Borna vechii granițe stă mărturie. Mama, din Argeș, tata, din București. Sunt, deci, moldoveancă sadea. Mașina, Trabantul, mai exact, a venit în familia noastră mai târziu, așa că trenul a fost cel mai bun prieten al meu în vacanțele petrecute fie în capitală, fie la țară, în Argeș. Drumul spre București îl parcurgeam, în copilăria mea, cam în două ore și jumătate. Ai mei luau mereu bilete la clasa I, la rapid sau accelerat, așa că așteptam cu nerăbdare fiecare călătorie cu trenul și locul meu într-un fotoliu de pluș. Și, mai ales, întâlnirea cu Gara de Nord. Era uriașă. Pândeam cu nerăbdare intrarea, încercând să ghicesc linia și unde va fi peronul, pe dreapta sau pe stânga?

Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I, pe un loc ales de domnitor. Din 13 septembrie 1872, când s-a inaugurat această gară, s-a dat în exploatare circulația feroviară pe linia Roman–Galați–București–Pitești. (…) Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri. (…) Perioada dintre 1950 și 1990 a cunoscut o creștere foarte mare a traficului feroviar dar, din anul 1990, numărul călătorilor a scăzut de câteva ori. În prezent, Gara de Nord este în curs de modernizare”, zice Wikipedia.

În ciuda modificărilor aduse de-a lungul timpului, Gara de Nord are același aer, același miros ca-n anii ’70 – ’80. Aceeași răcoare, același murmur. Trenurile, liniile, coloanele, păcura îmi sunt familiare. Îmi amintesc de emoția unei noi aventuri alături de verișori și bunici: spectacolul de la Circ, plimbările prin Cișmigiu, cumpărăturile din Piața Obor, cursele cu patinele cu rotile, filmele cu păpușile Muppets de la Patria… Sau, în Argeș, lemnele trosnind în sobă, cozonacul abia scos din cuptor, armata de găini, vacile țaței Mărioara, porcul ce urma să fie sacrificat, câinele din lanț, colindătorii, troienele, carnea la borcan, mămăliga tăiată cu sfoara… Aceeași emoție o încercam și la întoarcerea acasă. Urma să-mi revăd colegii de clasă, să povestim ”cum ne-am distrat”. Păstram mult timp biletele de tren, bucățele de carton perforate de controlori. Unele cu dungi verticale, albe, albastre sau roșii.

Tot de aici aveam să pornesc o nouă aventură, cea jurnalistică, când abia părăsisem băncile liceului. Trei zile m-am documentat în Gara de Nord pentru o serie de articole care aveau să fie tipărite în săptămânalul Expres Magazin, în zorii democrației post-decembriste. Gara s-a dovedit, din nou, o poartă spre o lume, de data aceasta spre una în care m-am format profesional și din care, 20 de ani mai târziu aveam să evadez. Dar nu cu trenul, ci cu mașina. Mi-e dor de Gara de Nord, de călătoria pe șine. Așa cum tatălui meu îi era dor să mai meargă o dată cu un tren tras de o locomotivă cu aburi…

P.S. Tata era în Gara de Nord în fatidica seară de 4 martie 1977, fusese plecat într-o delegație. S-a prins de un stâlp, ca să nu fie aruncat pe jos. Aveam 6 ani, dar îmi amintesc că povestea cum se rostogoleau geamantanele pe peron. Îmi pot imagina valsul garniturilor de tren și șinele ondulându-se nefiresc. Și spaima oamenilor care-și vedeau moartea cu ochii. A ajuns acasă spre dimineață, acasă însemnând exact locul de unde monstrul teluric își scuturase coama.

bogdana paun - bucuresti centenar

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.