Bucureștiul meu

„Trenuri somnoroase pleacă întrebând

Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,

Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port

Spre mirajul galben din aeroport.”

Viaţa nu a vrut să-mi intersectez niciodată drumul cu Adrian Păunescu. I-aş fi mulţumit. Deşi nu ne-am cunoscut, parca mi-a privit în suflet când a scris poezia „Eu sunt eu”. Eu sunt Cristina. Şi locul meu preferat din Bucureşti este Gara Băneasa. Le spun mereu alor mei că, dacă vreodată dispar în lume, acolo or să mă găsească. Acolo mă duc să mă regăsesc. Când mă pierd de fericire sau…de tristeţe. Când urc dealul acela pietruit, simt deja cum mă liniştesc.

Povestea mea de iubire a început prin 2012. Până atunci ne intersectam fără să ştim una de cealaltă, chiar dacă treceam zilnic pe lângă ea în drum spre serviciu. Până într-o primăvară când cineva mi-a spus: „Ne vedem la Gara Băneasa”.

Îmi amintesc şi acum că mirosea a pământ ud, a început. Am stat în maşină şi, în timp ce aşteptam să vină persoana care îmi dăduse întâlnire, am ridicat privirea. Şi „am văzut-o”!

Gara Băseasa nu e o clădire impunătoare, nu te impresionează prin arhitectură sau brizbrizuri şi nici nu e plină de viaţă. Dar are o energie anume. E asemenea unei femei frumoase, modeste, dar singură. E misterioasă şi aşteaptă companie. Şi are un aer regal!

Gara Băneasa (Gara Mogoşoaia, cum s-a numit iniţial) a fost construită în 1936, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, pentru primirile regale. A fost gara unde trenul regal i-a lăsat pe Ferdinand şi Maria pentru a începe parada de 1 Decembrie 1918. De acolo a plecat Mihai I la nunta Reginei Elisabeta II a Marii Britanii și a fost aşteptat de guvernul Petru Groza. Şi tot de acolo a plecat sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestății Sale Regelui Mihai I spre Curtea de Argeș, în cadrul ceremoniei funerare.

Încercând să aflu mai multe despre locul acesta care mă fascinează am aflat că, încă din anii 50′, când a fost confiscată de comunişti şi folosită drept gară de protocol, avea un sistem de aer conditionat iar la venirea  delegaţiilor oficiale peronul se acoperea cu un covor persan.

Gara Băneasa a devenit regală din nou, în 2012. Îmi place să cred că, nu întâmlător, asta s-a întâmplat odată cu întâlnirea noastră. De atunci este folosită de către Familia Regală a României ca punct de plecare și de sosire pentru călătoriile-simbol cu Trenul Regal. Rareori, stația este folosită de CFR pentru traficul de călători. Şi-mi amintesc că am avut noroc să cobor şi eu o dată în ea, când eram copil şi veneam cu ai mei de la mare.

Gara are un pavilion principal, staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă şi un peron larg, parţial acoperit. Ce mi se pare fascinant e ca în pavilionul central se află şi un mare salon de recepţie.

Acum, că am terminat cu partea „tehnică” şi cu cea istorică, mă întorc la povestea mea de iubire. Cu riscul să trebuiască să-mi împart „locul secret” cu voi sau să citească domnii de la CFR şi să se supere pe mine, am să vă spun că puteţi intra pe peron, deşi gara nu e deschisă publicului. Cum vă uitaţi la clădire, în partea stângă există o portiţă tradiţional românească, din lemn. Eh, lângă ea mai e una mică din fier, care e aproape tot timpul deschisă. Dacă sunteţi discreţi şi nu staţi mult, paznicii or să vă lase pe peron.

Cât despre energia pe care mi-o dă acel loc, n-aş putea să vă spun mai mult. Nu e ceva ce pot explica în cuvinte. Ştiu doar că Gara Băneasa e locul meu de suflet şi ştie să păstreze secrete 🙂

Dacă vreţi să vedeţi cum arată Gara Băneasa în interior, găsiţi mai multe poze aici.

surse foto: bucurestiulmeudrag.ro