O, lac frumos…

Bucureștiul meu frumos? Când Maria m-a întrebat dacă vreau să scriu, am zis da. Dar acum sunt într-o dilemă. Nu că nu ar exista „frumosul”. Aș fi ipocrit dacă aș spune că nu îmi place nimic din orașul care m-a acceptat ca imigrant de lângă Dunăre. Însă „frumosul” pus în fraze ar contrazice spiritului meu critic… De fapt, nu e așa. E alt fel de frumos, e acela care spune o poveste, nu cel condiționat de perfecțiune.

Bucureștiul meu frumos este liniștit și agitat. Nu, nu am dublă personalitate. Orașul meu liniștit este al lacurilor. Iar orașul meu agitat este al oamenilor din jurul lor.

Lacul meu – al Morii – are dale de beton, are graffiti pe parapeți și coji de semințe pe dig. A adunat lacrimi după ce buldozerele au dărâmat case și cruci, ca să apară el, ca într-o legendă, din plânset. Linia lacului este cea care calmează tresăririle orașului și adună pescărușii. Adună oamenii singuri care își caută punctul de sprijin în zare, pe la pesăruși. La el vin și perechile de adolescenți care caută cu privirea cuvintele uitate din cauza emoției. Vin și bicicliști care înjură, printre dinți, cioburile. E lacul meu.

Lacul meu IOR este lacul unde ies foarte bine pozele de nuntă și cele cu pescăruși. Unde malurile verzi se transformă vara în plaje pentru pensionari. Iar insula de plimbat câinii este tot anul loc de speed dating pentru stăpâni. Pe pista pentru bicicliști din jurul lacului circulă cel mai bine pietonii. E lacul meu.

Lacul meu Mihai I (fost Herăstrău) aduce lumea la jogging, în treninguri de fimă, și pe copii la plimbare cu vaporașul. Cele mai multe statui de cărturari și ale întemeietorilor UE la care nu se uită nimeni sunt pe malurile lui. Pescarii spun că, pe lac, cel mai bine „trage” lângă panourile „Pescuitul interzis”. Iar vata de zahăr e mai bună lângă Roata mare. Dacă ești sărac sau zgârcit, stai pe iarbă și privești. Dacă nu, stai la terasă și consumi. E lacul meu.

În Bucureștiul meu poți să te duci din lac în lac, chiar dacă sunt ale mele.