Cel dintâi primar al Bucureştilor

Primăria oraşului Bucureşti a fost înfiinţată la 7 august 1864, după modelul francez. Prin aplicarea noii Legi comunale a domnitorului Alexandru Ioan Cuza – prin care Bucureştiul a fost declarat „Comuna urbană a judeţului Ilfov” -,  vechiul sfat orăşenesc este înlocuit cu un Consiliu comunal, iar în locul Maghistratului se instituie Primăria. Practic, fostul preşedinte al sfatului se numea acum primar şi era ales din rândul consilierilor (vechii „mădulariˮ ai sfatului orăşenesc).

Primul primar ales al Capitalei şi, totodată, mâna dreaptă a domnitorului A. I.Cuza a fost generalul Barbu Vlădoianu, care a avut două mandate: în perioada august 1864 – octombrie 1865 şi decembrie 1872 – mai 1873. Născut într-o familie boierească din Oltenia, care avea în stăpânire moşia Vlădoaia, Barbu Vladoianu a fost simpatizat de bucureşteni, căci la vremea aceea oamenii îşi puneau mari speranţe în armată, care a fost favorabilă Unirii în ambele Principate române.

Prima decizie importantă pe care a luat-o Vlădoianu din fotoliul de primar a fost să desfiinţeze morile de apă de pe malurile Dâmboviţei. În luna mai 1864, fusese una dintre cele mai mari inundaţii din Bucureşti, provocate de apele Dâmboviţei, mai multe mahalale (Antim, Broşteni, Izvor) fiind acoperite de ape, ce atingeau şi doi metri. În anul următor, mai exact în martie 1865, se produc noi şi catastrofale inundaţii, care afectează întreaga ţară, nu numai Capitala. Se spune că, în unele zone ale Bucureştiului, apa a atins nivelul de trei metri, iar numărul sinistraţilor a fost foarte mare.

Vlădoianu s-a implicat mult în organizarea operaţiunilor de salvare a oamenilor care se suiseră pe acoperişurile caselor pentru a se feri de furia apelor şi i-a ajutat, apoi, să-şi refacă locuinţele. În acea primăvară este dată şi leagea prin care sunt înlăturate de pe cursul râului Dâmboviţa morile cu stăvilare, zăgazurile, podurile cu picioare şi alte obstacole provocatoare de inundaţii. Sunt demarate şi studii pentru curăţarea râului Ilfov şi unirea lui cu Colentina, astfel încât apele crescute ale Dâmboviţei să poată fi deversate, la nevoie, în acest râu.

În primele luni de mandat, Vlădoianu a înfiinţat şi primul corp de pietrari al Primăriei Capitalei pentru lucrările de regie. Cu ajutorul acestora se începe un amplu şi îndelung program de pietruire a străzilor din Bucureşti.

În cel de-al doilea mandat, primarul Vlădoianu a dispus începerea lucrărilor de pavare a Podului Mogoșoaia (al cărui nume a fost schimbat, din 1878, în Calea Victoriei). Gresia şi granitul au fost aduse din Scoţia, însă lucrările au mers greu şi au dat naştere la procese, pavarea fiind terminată abia în anul 1872.

În 1865 a fost înființat Oficiul de stare civilă (până atunci, actele de stare civilă se făceau şi se păstrau la biserici) și a fost semnat contractul pentru construirea primei linii de cale ferată de pe teritoriul României: București – Giurgiu. Tot în perioada lui a fost dat în folosinţă Spitalul Colentina, de către Epitropia Spitalului Sf. Pantelimon. În decembrie 1872, este inaugurată prima linie de tramvai tras de cai („tramcar”), care făcea legătura între Gara Târgoviștei (actuala Gară de Nord) și bariera Moșilor.

Odată cu înfiinţarea Primăriei Capitalei, începe şi dezvoltarea industrială a oraşului: se înfiinţează Manufactura de tutun (1864), Fabrica de foiţe de ţigări – sau „cărticeleˮ cum li se spunea atunci (1864) şi Fabrica de bazalt artificial Cotroceni (1865).

La finalul celui de-al doilea mandat al său mai erau încă foarte multe de făcut în Capitală. Potrivit istoriciilor, în 1872 „la Bucureşti existau 300 de terenuri virane, maidane, loc de depozitare a murdăriilor, mai ales în cartierele mărginaşe”.

Barbu Vlădoianu a murit în 1876 și a fost înmormântat la cimitirul Bellu. În prezent, o stradă din Sectorul 1 al Capitalei îi poartă numele.

Autor: Monica Cosac

sursa foto: MAPN