Copilul îmbrăcat în steag

A fost odată ca niciodată, și totuși parcă nu acum o veșnicie. Cu 28 de ani în urmă, oamenii din orașele din România, inclusiv cei din București, au ieșit în stradă, pentru o viață mai bună și mai dreaptă. Revoluția a avut mulți eroi, ale căror povești merită spuse. Dar povestea lui Gavroche de România este, probabil, cea mai emoționantă dintre ele, pentru că personajul principal e un copil.

Zilele sfârșitului lunii decembrie din 1989 nu erau reci, de iarnă adevărată. Erau mai degrabă calde, primăvăratice. Dar peste București ploua din greu cu gloanțe, iar în centrul orașului oamenii care ieșiseră din case să lupte împotriva regimului comunist luptau pe străzi. Unii dintre ei mureau. Revoluția a început la Timișoara, pe 16 decembrie, și în curând vestea revoltei a zburat din oraș în oraș. La început, românii au crezut că-l pot răsturna de la putere pe dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu în mod pașnic, dar trupele armate inițial credincioase fostului președinte au ripostat cu gloanțe și tancuri.

Becuri fără lumină și banane necoapte

De ce au ieșit atunci oamenii în stradă? Pentru voi, copiii de azi, e greu poate de imaginat că, acum nici 30 de ani lucrurile stăteau cu totul altfel în România. La televizor vedeai o jumătate de oră pe săptămână desene animate, iar bananele care acum se strică prin magazine erau atât de greu de găsit, încât părinții noștri le puneau la copt pe dulap, pe ziare, pentru că le cumpărau verzi și așteptau să se coacă. În școli și în case era frig, iar apa caldă era un lux. Erau seri întregi în care curentul electric era „tăiat”, iar școlarii își făceau temele la lumina lumânărilor.

Dar mai ales era sărăcia – rafturile magazinelor erau aproape goale, iar alimentele de bază erau raționalizate. Cozile la lapte sau la carne adunau sute de oameni, care, la un moment dat, într-o iarnă, s-au săturat să fie triști, umiliți și să trăiască în lipsuri.

Fotografia care a înconjurat lumea

Pe 21 decembrie, unul dintre cei care au venit în inima orașului, deopotrivă cu îndrăzneală și curiozitate, a fost Florin, un băiat, pe atunci în vârstă de 14 ani. Era un puști care nu a avut o viață ușoară, crescut alături de alți nouă copii, de o mamă muncită și singură, în griji și sărăcie. Poate de aceea, pentru că traiul nu fusese blând cu băiatul, gloanțele și sângele vărsat nu l-au speriat. Florin a rămas cu ceilalți luptători, la baricada de lângă hotelul Intercontinental, îmbrăcat în uniforma cu care se ducea la școală și înfășurat în tricolorul românesc.

Cineva i-a făcut o fotografie. O poză din care copilul Florin Vieru ne privește serios, aproape încruntat. O poză sobră, potrivită cu acele zile dureroase.

Fotografia a apărut în ziarele internaționale, făcând înconjurul lumii și poposind pe coperta unei reviste celebre din Franța, numită Paris Match. Francezii au făcut imediat legătura dintre Florin, băiatul curajos al Revoluției române, și Gavroche, personajul creat de Victor Hugo, în capodopera sa Mizerabilii.

Copiii revoluționari, energici și naivi

În romanul mai sus amintit, care vorbește mult despre frământările secolului al XIX-lea, Gavroche este descris drept un copil sărac, care, deși are familie, preferă să trăiască pe străzile Parisului. Gavroche e bun, responsabil, săritor. Nu se teme de nimic și, în ciuda faptului că oamenii nu-l consideră decât un copil al străzii, el e curajos, descurcăreț și foarte vesel, bătându-și joc de greutățile pe care un puști sărman ca el trebuie să le înfrunte în fiecare zi. Personajul lui Hugo este un drăcușor fără teamă, care crede că poate supraviețui unui lupte cu gloanțe și sânge vărsat, exact ca aceea de la București. El este un personaj inventat, care strânge însă în el toți copiii eroi, din toate revoluțiile lumii.

Amintirile lui Florin Vieru despre zilele Revoluției sunt foarte clare și acum, după aproape trei decenii. Încă știe că-n dimineața acelei zile scăpase de misiunea lui principală în acea familie numeroasă, aceea de a sta la coadă la pâine, și juca fotbal, pe strada sa dintr-un sat de lângă București, cu alți copii de-o seamă cu el.

Da, i-a fost și lui frică!

Își amintește că a intrat, alături de alți oameni, în clădirea Primăriei din Dobroești, și că a distrus, împreună cu ei, toate simbolurile comunismului. Apoi a smuls steagul tricolor de pe balconul primăriei și a ajuns cu un camion la Universitate. Acolo, iadul se dezlănțuia, de-a lungul unei nopți pe care Gavroche de România a petrecut-o afară, în mjlocul ploii de gloanțe. A recunoscut că, la un moment dat, nu-și dorea decât să se întoarcă acasă, la frații lui cei numeroși, departe de moarte. Dar valul de oameni l-a purtat mai departe, spre Televiziune, un alt loc fierbinte și simbolic al Revoluției din decembrie 1989.

În tot acest timp, Florin a stat înfășurat în tricolorul României, ca într-un costum vrăjit, de supererou, care să-l protejeze în mijlocul infernului stârnit în inima orașului. Copilul de atunci nu s-a înveșmântat în steag ca să apară în poze. Singur mărturisește că s-a vârât în drapel ca într-un cocon pentru că frigul începuse să-l ajungă, iar el nu plecase de acasă decât în haina și pantalonii de școală.

Florin Vieru nu știe când jurnaliștii străini, înarmați cu obiective prețioase, au început să-i facă fotografii. Dar atunci când și-a dat seama, le-a pozat grav, privindu-i direct, cu gândul că, dacă va muri cumva împușcat, mama și frații lui îl vor recunoaște astfel din paginile ziarelor.

A doua zi, la întoarcerea acasă, Florin a sfâșiat steagul care l-a ținut în brațe și a făcut din el banderole pe care le-a împărțit oamenilor întâlniți pe drum. Gavroche de România a devenit simbolul Revoluției, simbol al schimbării, al tinereții sacrificate, al curajului fără limite.

Acum puștiul de atunci e om în toată firea și le poveșteste altora, mai ales copiilor lui, despre zilele lui decembrie 1989 și despre libertatea pe care oamenii au câștigat-o pe stradă.

Autor: Oana Dușmănescu