Haiducul Theodor Pantelimon - Bucuresti centenar

Haiduc faimos sau bandit la drumul mare?

În urmă cu vreo sută de ani, Pantelimon, era, probabil, cel mai cunoscut bandit din țară. Atât de cunoscut încât, pe la începutul secolului XX, a ţinut prima pagină a ziarelor aproape o vară şi o toamnă întreagă, s-au scris cărţi şi broşuri despre el, s-au jucat piese de teatru şi chiar i s-a dedicat un film.

Thoader Pantelimon s-a născut în 1871 şi era fiul unei ţărănci din Răuceştii Neamţului, un sat de pe lângă Humuleştii lui Ion Creangă. Avea doar două clase primare şi era de meserie lemnar, dar a reuşit să pună o ţară întreagă pe jar când s-a apucat de tâlhării la drumul mare. Ajutat de câţiva complici, soma diverşi negustori, arendaşi, cărciumari care îi ieşeau în cale şi îi uşura de bani.

Pantelimon a fost un adevărat haiduc şi au arătat până la urmă acest lucru presa vremii, procesele sale cu documente de arhivă şi mărturiile contemporanilor săi, spunea istoricul Daniel Dieaconu în lucrarea „Tâlhari şi haiduci la începutul veacului al XX-lea”.

Se spune că sumele pe care le confisca erau derizorii, iar Pantelimon nu era singurul care dădea de lucru Jandarmeriei la acea vreme. Tocmai de aceea, ar fi putut rămâne unul dintre infractorii de rând ai epocii, un anonim, dacă presa de atunci n-ar fi făcut din el un personaj.

Este foarte adevărat că gazetele din perioada de început a anilor 1900 –  Dimineaţa, Universul, Adevărul – au rezervat spaţii generoase relatărilor despre „isprăvile haiducului Pantelimon”. Însă, gazetarii se întreceau în a prezenta faptele lui Pantelimon într-o lumină care să-l facă plăcut publicului, tocmai pentru a lua în derâdere neputinţa jandarmilor şi a poterelor care nu reuşeau să pună mâna pe el, cu toate că se pusese chiar şi un premiu de 3.000 de lei pe capul „haiducului”.

Pantelimon ajunge rapid o celebritate datorită știrilor, o parte dintre ele fanteziste, zvonuri, farse etc. Pentru unii era un erou, ultimul haiduc, pentru alții un bandit sângeros. Istoria s-a derulat între ficțiune și realitate, între minciună multă și adevăr puțin. (…) Povestea cu Pantelimon era de fapt o afacere de presă, având și conotații politice”, este de părere jurnalistul Stelian Tănase.

Acesta spune că N.D. Cocea – ziaristul care „a creat personajul” – avea simpatii de stânga şi strânse legături cu socialiştii. Tocmai de aceea şi ataca guvernul liberal al lui Ionel C. Brătianu, cerând să fie judecaţi „bandiţii Dinastiei”, „oligarhia” şi nu haiducul Pantelimon care ia de la bogaţi şi dă la săraci.

N.D. Cocea (…) întreţine interesul publicului folosind un senzaţionalism ieftin, dar eficace. Dacă citeşti azi articolele nu prea dai de informaţii, de fapte, ci mai mult de poveşti menite să aţâţe campania de presă, explică Tănase.

Cert este că Pantelimon a fost capturat în 1911, după o trădare, a fost judecat în 1912 la Botoşani şi achitat de Curtea cu juri. A venit la Bucureşti în 1914, unde i s-a oferit un post de portar, dar nu s-a putut adapta vieţii de oraş şi s-a întors acasă în 1915. Faima lui a scăzut după Marele Război şi a murit în 1929, după ce s-a îmbolnăvit de cancer.

autor: Monica Cosac

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *