Domenii, mon amour, Corina Ozon - Bucuresti Centenar

Domenii, mon amour!

Corina Ozon – scriitoare

Sunt bucureșteancă prin adopție și când am venit în Capitală în 1990, ca să urmez facultatea, mi-am spus că nu voi locui o clipă aici și că mă voi întoarce acasă, în Timișoara. Anii au trecut, am început să lucrez, să iubesc de mai multe ori, să am copil, casă, prieteni și acum București este acasă, iar Timișoara a rămas matricea.

Pe sfoara celor 27 de ani de „capitalizare”, am văzut cum s-au înșirat fețele Bucureștilor. Pentru că orașul era gri și murdar, când am venit eu, cu oameni grăbiți și curioși, mulți cerșetori și tarabe oribile în plin centru.

Aveam să aflu că și bucureștenii get-beget sunt rara avis în acest conglomerat de localnici veniți din toate regiunile țării. Bucureștenii din tată-n fiu se distingeau de departe, prin educație, cultură și bun simț. Ca orice provincial, obligat să se descurce singur într-un oraș unde distanțele mi se păreau enorme, bașca și ziarist, am ajuns să cunosc Capitala ca-n palmă, mai bine decât un băștinaș neaoș.

Am locuit cu chirie în zone bine cotate: Panduri, Eroii Revoluției, Sevastopol, Bucureștii Noi, Nerva Traian, deh!, așa sunt provincialii, cu vise de mărire. M-am stabilit prin voia împrejurărilor, mai exact școala copilului, în cartierul Domenii. Și mi se pare cel mai frumos. Străzile cu imobile joase și copaci cu coroane mari, liniștea, piața „cu de toate”.

De ceva vreme s-au deschis niște cafenele cu aer francez și restaurante cochete. Vara, aproape zilnic ies cu prietenii la o cafea sau un vin bun, în grădinile după model parizian, sau mă plimb printre case până la Mănăstirea Cașin, Arcul de Triumf și, mai departe, în parcul Herăstrău. Toate anotimpurile sunt frumoase aici și diminețile au un aer de vacanță. Pe străduțele care dau din Bd. Ion Mihalache sunt băcănii și crame de vin, parcă din alt timp, iar eu nu mă mai satur de plimbat. Mereu descopăr ceva nou, mereu aflu o poveste.

Cartierul a fost ridicat în perioada interbelică și era destinat elitelor. Au fost vândute loturi de teren angajaților Ministerului Agriculturii și Domeniilor Statului, care, la rândul lor, le-au vândut celor cu bani. Clădirile au un design de înaltă calitate, iar zona și-a păstrat aura de elitism și acum, deși locatarii caselor s-au schimbat.

Vecinătatea Șoselei Kiseleff, vestită pentru „bătăile cu flori” și plimbările protipendadei, ca și stadionul construit în 1913 au păstrat un aer de eleganță și liniște. Acum distanțele mi se pare normale în București și m-am obișnuit cu rumoarea orașului, din care îmi trag inspirația pentru cărțile mele. De la etajul patru al unui bloc rusesc.

1 răspunde

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.