Cristina Negraru - Bucuresti Centenar

„Ia! Ia, uite-o și pe asta cum e îmbrăcată! Doamne… că mare îți mai e grădina!”

Cristina Negraru

Sună urât, nu? Da, cam atât de urât și superficial comentam prin clasa a X-a, a XI-a cu prietena mea Alexandra în timp ce stăteam pe o bancă din Parcul Cișmigiu. M-a rugat Maria (Maria Coman- coordonatoarea acestui proiect) dacă aș vrea să scriu despre locul meu “favorit” din București sau un loc secret.  De când mi-a spus, mi-am scris textul în minte, deși a durat vreo două săptămâni până a ajuns și pe desktop. E despre Parcul Cișmigiu. De fapt, Grădina Cișmigiu. Nu e deloc secret și nu știu dacă este locul meu favorit. Dar, de aici am printre cele mai multe amintiri.

Sunt născută în București și primele lucruri pe care mi le amintesc despre Cișmigiu sunt plimbările cu părinții. Nu cum ne plimbăm, ci anumite locuri/lucruri/secvențe: Izvorul lui Eminescu, băutul apei la cișmea, magazinul Steaua (nu mai există, era pe Bulevardul “Ion Brezoianu”- paralel cu berăria “Gambrinus”) și restaurantul McDonald’s. Mi-au luat și înghețată în una dintre aceste plimbări. Acum 20 de ani era ceva să mănânci de la McDonald’s…deci se întâmplă o dată sau de două ori pe an.

Apoi, am făcut liceul “Gheorghe Lazăr” (Colegiul Național- cum i se zice acum). O să ziceți că este clasic ca un fost “lăzărist” să zică că Parcul Cișmigiu este locul lui preferat. Da, poate așa e, dar nu-mi pasă.  Să trec la poveste. Liceul l-am ales pentru că îmi plăcea cum arăta…v-am zis că sunt superficială. Aveam o medie de admitere cu care puteam intra la orice liceu și mama îmi arătase și Sfântul Sava. Îmi amintesc că pe frontispiciu la Sf. Sava era o crăpătură…mi-a dat senzația de rană pe față și am zis că nu e pentru mine acolo. În schimb, pe lângă “Gheorghe Lazăr” am trecut când mă duceam la Carrefour (era unul singur, cel din Militari) și arăta fain, luminos. Era cu vedere spre bulevard și parc…acolo am aplicat și am intrat.

Nu vă imaginați că mă plimbăm toată ziua prin Cișmigiu sau că aș fi chiulit de la ore să merg în parc. Nici nu prea se putea. Erau portari și aveam gratii la geamuri. Dimpotrivă, de cele mai multe ori veneam în fugă dinspre Universitate și plecam la fel de repede acasă. Mai târziu am aflat că o parte dintre ai mei colegi își făceau veacul în “La bibliotecă”…o cârciumă din parc, în apropiere de Izvorul lui Eminescu și locul în care acum sunt păuni, rațe. Există încă, să mergeți să beți un suc, o bere! E un bar de adolescenți, nu mergeți cu așteptări foarte mari.

În Cișmigiu ne dădeam “normele” la sport. Una se numea “rezistență”: alergam o tură mare de parc până simțeam că am sânge în gură. Mai exact, făceam înconjurul aleii cu flori din mijloc. Cu noi alergau și câinii și copiii. Și tot copiii făceau și mișto: “Unu, doi, unu, doi. Hai fetelor, mai repede!”. Eram 29 de fete și un băiat. Cealaltă normă era “viteza”- adică alergăm 100 de metri cât puteam de repede.

Tot în Cișmigiu, când eram în clasa a noua, unei colege i s-a zis de către un bătrânel: “Vai!!!Ce copil frumos! Nu vreți și dvs. unul?”. Iar colega mea, neatentă, cu capul în cartea de română, i-a răspuns: “Nu pot acum. Întârzii la oră de română”.

Acolo ieșeam vara în parc cu Alexandra, una dintre prietenele mele bune și astăzi, și comentam haine. Eram rele, dar era așa de funnnn! Și ne cântăream cu 50 de bani pe cântarele acele verzi și vechi, vechi, vechi. Și acum mă mai cântăresc câteodată: unul e la intrarea de pe colț, dinspre Universitate și unul la locul de joacă pentru copii.

Lângă Cișmigiu, pe Schitu Măgureanu mă duc la dentist de peste 15 ani. Mă cam traumatizează femeia aceea, dar măcar dau o rută de parc când plec acasă.

Nu sunt un mare fan al zonei “La Sahiști” și nici după găinaț de porumbel nu mă dau în vânt. Dar Cișmigiu fără șahiști și porumbei, nu e Cișmigiu.

Tot legat de Cișmigiu este și una dintre experiențele mele profesionale mai puțin plăcute. Prin 2009, am lucrat vreo lună și jumătate la “Adevărul de seară”, un cotidian care la maximum ora 11-12 (prânz, nu noaptea) trebuia să plece la tipar. Pe la șapte-opt dimineața am plecat din redacție să scriu despre inundațiile din București (da, au fost pe la Apărătorii Patriei) și în timp ce vorbeam cu o bătrânică despre cum toată casa era plină de apă, eram sunată să plec rapid în Cișmigiu că se dărâmau terasele de lângă lac. Am scris în mare grabă știrea în mașină, am mers la terase și noaptea…cum să va spun, niciodată, dar niciodată să nu scrieți sau citiți în mașină. Doar dacă vreți să dați la boboci ore în șir.

Să trecem peste acest moment nefericit. Da, ați ghicit…in Cișmigiu visam să mă căsătoresc. Mai exact, la restaurantul Monte Carlo, iar primul dans să fie “Epilog” al Vamei (atunci se numea Vama Veche). Chiar am văzut cândva o nuntă acolo și părea simpatic. Niciun vis nu a devenit realitate. Restaurantul există și cred că are o super priveliște din interior. Doar cred pentru că nu am intrat vreodată și nici nu știu dacă aș intra. Poate…doar așa ca experiență. Dar prefer Caffe &Latte.

Da, în ultimul an de facultate am descoperit Caffe&Latte împreună cu actual meu soț. El se ducea deja de câțiva ani acolo cu băieții, după eternul fotbal de sâmbătă, de la 8 dimineață!!! Îmi zicea că acolo au omletă și cafea bună. Nu știu ce omletă și cafea aveau sau au, dar mie îmi place supă cremă de legume, cu muuuulte crutoane.  Și îmi place să mă uit în oglinzile de la toaletă. Daaaa…la lavoar au oglinzi în față, pe lateral și în spate. Dacă vrei să vezi cum arăți în toate “D-urile”  posibile, mergi la toaletă la Caffe& Latte pe Schitu Măgureanu.

Și acolo vrea să mai mănânce și fetiță noastră de aproximativ patru ani. Supă cremă de roșii sau de legume și, uneori, paște.

Dacă tot am vorbit de mâncare, pe iarbă din Cișmigiu am mâncat cea mai bună pizza ever: pizza cu dovlecei și brânză de capră de la Fabio. Unii oameni mi-au zis că pizza fără carne și cașcaval nu e pizza, dar eu zic că e atât de bunăăăăă.

Că tot am trecut în etapă “familie cu copii” să vă povestesc și din astea. În Cișmigiu m-a luat prima dată soțul de mână (da, siropos, știuuuu), pe aici ne-am plimbat cu bărcuța din aceea cu pedale și tot în Cișmigiu sunt mega happy când ajung cu fetele. Da, să știți că pentru mine este o mare realizare să ajung într-un parc care e parc, nu parcul cu nisip sau covor artificial dintre blocuri.

Când era Maria mică, aici am venit să mă plimb cu ea în sling (un marsupiu gen cârpă, foarte fain- recomand, dacă va place Africa style). Mă plimbam așa de mândră cu ea. Bine, la un moment dat, o doamnă la vreo 70 de ani mi-a zis: “Vai, mamă, acum văd că e un copil acolo. Am crezut că plimbi un câine”.  “A, nu, nu. E un fel de marsupiu. Știți ce bine le face? Le ține coloană așa, broscuță, că în burtică!”, i-am zis eu zâmbitoare. Și puțin speriată că cineva mi-a confundat copilul incredibil de arătos cu un cățel.

Da, și tot în Cișmigiu am mai avut un moment din asta de mare angajament. Îi era foame copilului și avea vreo două luni. Iar pe vremea aia eram panicată maxim când trebuia să alăptez în public (nici acum nu sunt mega extaziată, dar am învățat cum să fac asta fără să va dați foarte tare seama). Ce credeți că am făcut? Am atras și mai tare atenția. Mi-am pus o cârpă albă în cap. Aluneca și pe umeri, acoperea tot. Nu știu cum nu ne-am sufocat. Păi da, că nu aveam tricou, eram îmbrăcată în rochie și nu-mi puteam pune rochia în cap. Da, știu, radeți. Si eu râd de prostia mea deși e tare de plâns.

În Cișmigiu, la terasă “Debarcader” m-am văzut prima și ultima data cu doamna care voia să îi fie bonă. Între timp ne-am răzgandit și noi și ea. Era făină, dar fiecare voia altceva.

Acum, copilul e mare, nu-mi mai pun cârpe în cap. Mergem în Cișmigiu și o dau în leagăne, îi arăt rațele și păunii, mă pune să-i cumpăr baloane, costume de zână și popcorn. Dragi comercianți de popcorn , înghețată și suculețe la dozator, eu și toate mamele de la locurile de joacă… va urăm. Cu “U” mare!. Păi chiar așa…sa pui tu tonetă cu înghețată și suc chiar lângă tobogan. Și să îmi distrugi întreagă muncă de încercare de “mâncare sănătoasă”.

Fetița cea mică nu a ajuns încă în Cișmigiu- poate la primăvară. Iarna stau pe lângă casă.

Apropo, să știți că vara, Cișmigiul este unul dintre cele mai bune locuri pentru stat la umbră, să mai uitați de 40 de grade.

Așa că:

Primăvara-  dați o tură să vedeți copacii cu flori roz, galbene și albe.

Vara – stați la umbră și citiți în spațiul de la “Copacul cu cărți”, ascultați concertele de duminică dimineață (uneori sunt de fanfară)

Toamnă – plimbați-va cu barcă și mergeți la festivalurile cu mâncare tradițională

Iarnă – mergeți la patinoar (și mâncați o supă caldă la Caffe&Latte).

O să vedeți că acest parc, care mai are puțin și face 200 de ani și este cea mai veche grădină publică din București, este atât de tânăr și plin, plin de viață. E plin de bătrâni cu bastoane, de tineri corporatiști, de adolescenți care se iubesc, de căței și porumbei și copii… care mănâncă popcorn.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.